Timp de câţiva ani, bikinii au rămas la cutie şi se părea că nu vor prinde. Stoarsă după Război, lumea trecea printr-o depresie grea, economiile încercau să refacă, iar curentul coservator părea să îngheţe din nou mentalitatea occidentală. Cu toate acestea, britanicii au fost primii care au adoptat bikinii. În mod ironic, concursul Miss World, care acum e considerat de feministe un simbol al oprimării, a început din 1951 să promoveze bikinii, încercând să elibereze femeile din costumele de baie clasice, scrie Daily Mail."Explozia" care a asigurat evoluţia bikinilor a fost momentul în care irezistibila Brigitte Bardot apărea într-un costum de baie la numai 18 ani - un şoc pentru acele vremuri - în filmul "The Girl In The Bikini". Un an mai târziu, ea a mai pozat în "bikini" în câteva pictoriale realizate pe plajă, în timpul Festivalului de Film de la Cannes.
Brigitte Bardot bikiniBrigitte Bardot, la 18 ani, în filmul "The Girl In The Bikini" Pictorialele în bikini au devenit rampa de lansare în showbiz pentru multe "bombe sexy", precum Marilyn Monroe, Anita Ekberg şi Diana Dors. Pe vremea aceea, idealul de frumuseţe nu era atât de strict ca acum, iar femeile vouluptuoase aveau mare trecere - Marilyn putea poza fără probleme în costum de baie, deşi i se vedeau "şunculiţele". Astăzi, starurile, cu excepţia lui Kim Kardashian, ar fi oripilate să pozeze aşa, iar fără Photoshop nu ar îndrăzni să se lase fotografiate.
Marilyn MonroeMarilyn Monroe, într-o poză pe care vedetele de azi nu şi-ar permite-o Apoi, standardele de frumuseţe s-au schimbat după celebra apariţie a Ursulei Andress în primul film cu James Bond, "Dr No", din 1962. Ea ieşea din apa mării precum o zeiţă Venus modernă, cu umerii laţi şi şoldurile dezvoltate, cu un cuţit în mână, creând astfel imaginea unei femei atrăgătoare, dar şi puternice. Scena a fost votată pe primul loc în topul celor mai sexy momente din cinema, notează ziarul citat. A fost un succes uriaş - toate femeile doreau să semene cu Ursula, iar vânzările de bikini au explodat.
Ursula bikiniUrsulei Andress, în scena considerată cea mai sexy din istoria filmului În anii '80-'90, generaţia de superfemei care au invadat lumea modei au schimbat definitiv percepţia despre bikini. Cindy Crawford, Eva Herzigova, Linda Evangelista, Claudia Schiffer, Elle MacPherson, Helena Christensen, cântereţe (Madonna) şi actriţe (Brooke Shields), precum şi serialul "Baywach" au consacrat costumul de baie modern în mentalul colectiv. Elle MacPherson bikiniElle MacPherson, în celebra imagine care i-a adus porecla "The Body", pentru coprul ei perfect În 2002 a venit o altă fată Bond, Halle Berry, care a dus bikinii la un alt nivel, mai atrăgător, în "Die Another Die". Totul s-a schimbat, femeile au devenit mai îndrăzneţe, au slăbit mai mult, au devenit mai înalte, au arătat mai mult şi au dorit mai mult.


După 2000, când limitele naturale au fost împinse la maximum, bikinii au trecut în era operaţiilor estetice, a fotografiilor editate în Photoshop şi a selfie-urilor postate pe reţelele de socializare. Dar, la 70 de ani de la apariţia lor, nu mai percepem lumea la fel, iar bikinii nu şi-au pierdut puterea de a şoca, conchide ziarul citat. 
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro