70 de ani în bikini. Istoria celui mai sexy costum de baie - VIDEO

Modă / 07.07.2016

Cel mai îndrăzneţ costum de baie a provocat un scandal imens în 1946, când a fost lansat. De atunci, bikinii nu s-au demodat niciodată.

Michele Bernardini a fost prima care a purtat bikini. Pe 5 iulie 1946, ea a pozat într-un costum de baie atât de mic, încât ar fi încăput în cutia de chibrituri pe care o ţinea în mână, provocând un scandal uriaş dar generând, totodată, şi o modă care nu va pieri niciodată.

Marţi, celebrul costum de baie a împlinit 70 de ani, iar astăzi este mai popular ca oricând, o schimbare radicală de atitudine faţă de momentul în care inginerul parizian Louis Reard scandaliza întreaga lume cu "invenţia" lui. El a fost singurul om capabil să convingă o dansatoare să poarte bikini. Pe atunci, femeile care aveau această profesie nu erau respectate în societate. Astăzi, supermodelele şi celebrităţile pozează fără reţineri în costume de baie care acoperă tot mai puţin corpul şi nu mai ridică nimeni din sprâncene decât admirativ, nicidecum de indignare.


Istoria bikinilor este, de fapt, o oglindă care reflectă modul în care concepţiile despre corpul ideal, despre forme şi mărimi s-au schimbat de-a lungul deceniilor - de la posteriorul și șoldurile ample din anii '50 și picioarele atletice ale supermodelelor din anii '80, până la modelele scheletice care au început să ocupe podiumurile în anii '90, relatează cotidianul britanic Daily Mail.

Cu timpul, bikinii au devenit din ce în ce mai atractivi şi tot mai multe celebrități feminine au început să afișeze costumul de baie îndrăzneț în filmele în care jucau. Cinematografia, în special cea americană, dar şi cea italiană şi franceză, au jucat un rol important în înlăturarea regulilor conservatoare din anii '40-'50, deschizând mai uşor calea spre revoluţia sexuală din anii '60-'70, iar opinia publică s-a obişnuit cu imaginea femeii tot mai dezbrăcate. După anii '80, bikinii au devenit un element important în creioanarea idealului de frumuseţe feminin.


Se spune că Reard, care a preluat afacerea cu lenjerie a mamei sale, în 1940, a creat costumul de baie din două piese presat de raţionalizarea rezervelor, din cauza războiului, dar şi căutând o soluţie pentru a reduce consumul de material. Dar declicul a avut loc când a observat că atunci când făceau plajă, femeile îşi ridicau marginile costumului pentru a se bronza mai mult, aşadar ele simţeau nevoia de a lăsa mai multă piele la vedere.

Francezul a venit cu o soluţie foarte simplă şi îndrăzneaţă, creând o piesă din numai 193 centimetri pătraţi de material. Conştient că ideea lui va produce o reacţie explozivă, Reard s-a gândit la un truc de branding, încercând să facă produsul mai prietenos şi cu o notă de patriotism - a botezat chiloţii Bikini, după numele atolului din Pacificul de Sud, unde Statele Unite au efectuat mai multe teste nucleare.
Michele Bernardini bikiniMichele Bernardini, prima femeie care a purtat bikini Ideea lui a fost genială: modelul tocmit de el, Michele Bernardini, a primit 50.000 de scrisori de felicitare, însă Vaticanul i-a repudiat imediat, proclamând că sunt un act al păcatului, iar autorităţile din Italia, Belgia, Spania, Portugalia şi Australia i-au interzis. Bikinii provocaseră o undă de şoc la nivel mondial, asemenea bombelor atomice de la Hiroshima şi Nagasaki. Din fericire, n-a murit nimeni din asta, iar moda a învins.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro