Studiu. De ce este benefic pentru copii să fie crescuți de mame care lucrează
Mama și copilul · Copii / 23.10.2018

O echipă de cercetători din Statele Unite și Marea Britanie a analizat datele a peste 100.000 de bărbați și femei din 29 de țări pentru a determina dacă statutul de angajat al mamei are vreo legătură cu realizările copilului la maturitate.

Cercetarea a arătat că fetele crescute în familii în care mama avea o slujbă au șanse mai mari de a avea o carieră de succes la maturitate. Iar băieții crescuți de mame care sunt angajate petrec mai mult timp la maturitate având grijă de membrii familiei, potrivit aceluiaș studiu.

De asemenea, studiul nu a arătat nicio legătură semnificativă între nivelul de fericire al copiilor la maturitate și faptul că au fost crescuți de o mamă care lucra. Cu alte cuvinte, copiii mamelor angajate au același nivel de fericire la vârstă adultă precum copiii mamelor casnice.

Scopul studiului a fost de a măsura legătura dintre statutul de angajat al unei mame și rezultatele obținute de copiii săi la maturitate, ceea ce înseamnă că cercetarea nu sugerează în niciun caz faptul că nu există, de asemenea, beneficii pentru copiii crescuți de mame casnice.

"Acest studiu nu spune că persoanele crescute de o mamă care a lucrat sunt mai fericite sau sunt oameni mai buni și nu spune că mamele care au un job sunt mai bune", subliniază Kathleen McGinn, profesor în cadrul Harvard Business School și coordonatorul studiului.

"Ceea ce spune este că fiicele lor au șanse mai mari de a fi angajate și de a avea funcții de conducere, iar fiii lor petrec mai mult timp acasă, alături de familie, la vârstă adultă", adaugă specialistul. 

Rezultatele cercetării au arătat că femeile din familii în care mama lucra au șanse de 1,21 ori mai mari de a avea un loc de muncă, față de femeile crescute de mame casnice.

De asemenea, femeile angajate crescute de mame care lucrau au șanse de 1,29 ori mai mari de a deține o funcție de conducere, petrec cu 44 de minute mai mult la locul de muncă și au venituri anuale semnificativ mai mari.

În rândul bărbaților, statutul de angajat al mamei a influențat timpul petrecut de aceștia alături de familie. Cei care au fost crescuți de a o mamă care avea un loc de muncă au petrecut în medie 50 de minute în plus pe săptămână având grijă de ceilalți membrii ai familiei, comparativ cu bărbații crescuți de mame casnice.

Datele au mai arătat că bărbații care proveneau din familii în care mama lucra erau mai implicați în îngrijirea copiilor lor.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro