Busuiocul este o plantă parfumată din familia Lamiaceae a plantelor de mentă. Frunzele sale, proaspete sau uscate, sunt folosite pentru a pregăti diferite feluri de mâncare și pentru a vindeca boli din întreaga lume. 

Istoricii alimentari sunt de părere că busuiocul provine din India, dar în prezent este cultivat în multe țări asiatice și mediteraneene, Franța, Egipt, Ungaria, Indonezia, Maroc și Statele Unite.

Busuiocul este folosit de mii de ani pentru a trata o gamă largă de afecțiuni de sănătate, printre care se numără și bronșita, reumatismul, epilepsia, astmul, sughițul, tusea, bolile de piele și sânge, infecțiile parazitare, nevralgiile, rănile, inflamația și durerea orală. Planta de busuioc conține eugenol, un compus chimic care era folosit în trecut pentru a trata durerile de dinți, deși nu există suficiente dovezi care să afirme că eugenolul este eficient pentru tratarea durerii dentare.

Există mult optimism în ceea ce privește proprietățile medicinale ale busuiocului, dar constatările sunt preliminare. O revizuire a 24 de studii publicată în 2017 a ajuns la concluzia că busuiocul poate reprezenta o intervenție în condiții de siguranță pe bază de plante, care poate ajuta la normalizarea glucozei, tensiunii arteriale și a profilului lipidic, având grijă și de problemele imunologice și psihologice cauzate de stres. Dar oamenii de știință declară că sunt necesare cercetări suplimentare, inclusiv studii clinice pe scară largă și pe termen lung, pentru a explora modul în care funcționează busuiocul, nivelul de dozare și cine poate beneficia de aceste proprietăți.

Ceaiul de busuioc este aromat, nu conține cofeină și te poate ajuta să te relaxezi și să uiți de stres. Poți face ceai de busuioc prin turnarea unei căni de apă fiartă peste 1 linguriță de frunze proaspete de busuioc, 1/2 linguriță de frunze uscate de busuioc sau 1/3 de linguriță de pulbere de busuioc. Se acoperă amestecul și se lasă la infuzat pentru cel puțin 20 de minute. Apoi, se strecoară ceaiul și se adaugă îndulcitor dacă dorești. 

1. Busuiocul dulce (Ocimum basilicum) - dulce și picant, variază de la varietăți cu frunze mici la varietăți cu frunze mai mari, cum ar fi busuiocul genovez, care este răspândit în bucătăria italiană, precum în sosul de pesto.

2. Busuiocul thailandez (Ocimum thyrsiflora) - are gust de lemn dulce și este inclus în tot felul de preparate în toată Asia de Sud-Est.

3. Busuiocul-lămâie (Ocimum citriodorum) - are o aromă intensă de citrice și este, de asemenea, popular în bucătăria asiatică.

4. Busuiocul sfânt (Ocimum tenuiflorum or sanctum) - cunoscut și sub denumirea de tulsi, este folosit în Ayurveda, o practivă veche a medicinei alternative, originară din India. Este frecvent folosit pentru a face ceaiul de busuioc.

Busuiocul folosit în preparatele occidentale este cel dulce, în timp ce busuiocul sfânt este o plantă consumată în Asia de Sud și folosită în medicina ayurvedică pentru a trata o gamă largă de afecțiuni de sănătate. Busuiocul tulsi are o aromă și un gust mai piperat, datorită conținutului ridicat de eugenol, care este prezent și în cuișoare, în comparație cu alte soiuri de busuioc.

Tulsi are un loc sacru în religia hindusă din India. Planta este cultivată în adăposturi și temple hinduse și se lasă pe piedestal în gospodăriile hinduse, cu scopuri ritualice și de purificare. 

 

Tu cum preferi să-l consumi?

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te aşteptăm şi pe pagina noastră de Facebook!