În această săptămână există toate şansele să întâlneşti un bărbat care să te atragă. Din nefericire, firea ta pretenţioasă te-a împiedicat până acum să te implici în numeroase relaţii, dar acum e momentul tău. Cu siguranţă te gândeşti că poate impresia pe care ţi-a lăsat-o este una falsă, însă nu porni cu stângul şi de această dată. Oferă-le celor din jurul tău prezumţia de nevinovăţie, iar pe parcurs vei vedea tu care este treaba.
Este o şansă bună de a încerca să câştigi mai mulţi bani în aceste zile, pentru că astrele sunt de partea ta. Îţi poţi suplimenta veniturile investind într-o pasiune de-a ta sau încercând să te reorientezi profesional. Nu strică niciodată să ştii cât mai multe lucruri şi să fii pregătită în cât mai multe domenii de activitate. Ai toată susţinerea celor dragi, iar lucrurile sunt mult mai simple astfel.
Horoscopul săptămânii 6-12 august. Află ce te aşteaptă!
Rac (22 iunie - 21 iulie)