Horoscopul săptămânii 4-10 martie. Află ce te aşteaptă!
Scorpion (23 octombrie - 21 noiembrie)

Dacă eşti implicat într-o relaţie de puţin timp, aceste zile sunt perfecte pentru a face următorul pas. Poate că nu e momentul pentru căsătorie, însă te poţi gândi deja la mutatul împreună. Situaţia ta sentimentală este una bună şi semnele indică un viitor apropiat fericit. Dacă eşti singur, cel mai probabil vei avea parte de neplăceri cauzate de un fost iubit, însă vei reuşi să îl pui la punct într-un final.

Încă din primele zile ale acestei săptămâni te vei vedea nevoit să îţi arăţi colţii. O persoană de la care nu te aşteptai îţi va cere bani cu împrumut, deşi până acum ai constatat că nu şi-a gestionat deloc raţional banii. Pentru că este o situaţie limită, ai tendinţa de a ceda la început, însă îţi vei reveni şi îi vei da o lecţie de viaţă. Refuzul tău îi va fi de mai mare ajutor decât dacă i-ai fi oferit banii pe tavă!

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro