O săptămână în care sensibilitatea ta va fi evidentă. Influenţele benefice ale astrelor se vor face simţite mai ales dacă eşti încă la studii sau pleci într-o călătorie. Îţi este favorizată şi dezvoltarea spirituală şi intelectuală. Te poţi baza din plin pe prieteni şi pe cei din familie, care vor pune umărul la progresul tău, într-un ritm susţinut. Acest lucru te va ajuta să îţi pregăteşti scenarii pentru o dezvoltare personală incredibil de dinamică, care va fi resimţită în următoarele săptămâni. Cu atenţie la cei de lângă tine, fără să le refuzi ceva în mod vehement, vei pune baze noi, pentru o viaţă mai frumoasă.