Ţi se vor pune beţe în roată atunci când vine vorba să iei o decizie cu privire la viaţa ta sentimentală, însă nu trebuie să faci o tragedie din asta. Spre finalul săptămânii vei realiza că aceste piedici ţi-au fost de mare folos, altfel te-ai fi ales cu o dezamăgire în dragoste.
Evită bârfele la locul de muncă, exită riscul ca în această săptămână să ţi se atragă atenţie cu privire la acest lucru. Dacă până acum existau certuri între tine şi colegii tăi, de acum intri în vizorul şefilor.
Fizic stai foarte bine, însă psihic nu se poate spune acelaşi lucru. Dezamăgirile prin care ai trecut te-au făcut să fii destul de retrasă şi mult mai sensibilă decât de obicei. Un sfat ca să ieşi din depresie ar fi să te înconjori de persoanele pe care le iubeşti şi care te încarcă pozitiv.
Horoscopul săptămânii 15-21 septembrie. Află ce spun astrele!
Scorpion (23 octombrie - 21 noiembrie)