Din punct de vedere financiar, luna aceasta vine numai cu bucurii pentru tine. Te vei putea răsfăţa cu tot ce îţi doreşti, însă nu trebuie să exagerezi cu cheltuielile. Ambiţia ta şi eforturile pe care le-ai depus până acum vor cunoaşte primele rezultate.
Deşi ai avut concediu, nu pare că ţi-ai fi încărcat bateriile vreun pic. Eşti tot mai obosită, tot mai stresată, iar durerile de cap vor fi inevitabile. Faptul că stai mult peste program la locul de muncă te împiedică să te odihneşti atât cât ar trebui.
Nu acţiona impulsiv luna aceasta, indiferent cât de mulţi nervi ţi-ar provoca iubitul tău. Dacă decizi să iei o pauză, e posil să regreţi când deja e prea târziu. Chiar dacă nu se întâmplă nimic din ce ţi-ai dori în această perioadă, viitorul vostru arată impecabil dacă reuşiţi să aveţi răbdare unul cu celălalt.
Horoscopul lunii octombrie. Descoperă previziunile astrelor pentru zodia ta
Săgetător (22 noiembrie - 21 decembrie)