S-ar putea să te simţi puţin epuizată din cauza evenimentelor şi activităţilor anului trecut, când ai reuşit să rezolvi numeroase probleme importante şi chiar dificile. Luna aceasta nu te va solicita foarte mult şi iti vei da seama de acest lucru mai ales în primele două săptămâni. Neînţelegerile din familie, problemele profesionale şi divergenţele dintre tine şi partenerul tău se vor tempera în cea de-a treia săptămână. Cel mai bine pentru tine ar fi ca în această perioadă să adopţi o atitudine calmă şi tăcută, lăsându-i pe ceilalţi să se descarce în faţa ta. În ultima săptămână, când energiile negative se vor risipi vei avea şansa să rezolvi aceste situaţii.