Încearcă să nu te cerţi cu nimeni la locul de muncă în aceste zile, altfel şansa ar putea să îţi scape printre degete.
Este foarte important să fii diplomată în acest moment, chiar dacă asta înseamnă să le dai dreptate celor care nu o au. Interesul este pe primul loc, aşa că nu ar trebui să fie atât de dificil să fii alta pentru câteva zile. Va veni vremea în care îi vei pune la punct pe toţi cei care au greşit. În ceea ce priveşte banii, evită pe cât posibil să faci afaceri, tranzacţii şi negocieri.