7 semne că eşti nesuferită
Horoscop · Astrologie / De Georgiana Dorobanţu, 01.09.2011

Te-ai gândit vreodată dacă cei din jur te consideră o persoană simpatică sau, din contră, una nesuferită? Îţi prezentăm şapte semne care îţi indică faptul că ai putea fi o scorpie în ochii celorlalţi, fără să-ţi dai seama. Iată care sunt comportamentele enervante care îi pot face pe oamenii din anturajul tău să te considere nesuferită:

Te-ai gândit vreodată dacă cei din jur te consideră o persoană simpatică, sau din contră, una nesuferită?

Îţi prezentăm şapte semne care îţi indică faptul că ai putea fi o scorpie în ochii celorlalţi, fără să-ţi dai seama. Iată care sunt comportamentele enervante care îi pot face pe oamenii din anturajul tău să te considere nesuferită:


Eşti egoistă

Vrei ca tu să primeşti totul şi nu îţi pasă de ceilalţi. Atâta timp cât ţie îţi este bine, nici măcar nu te mai interesează ce se întâmplă cu alţii. Un astfel de comportament te transformă într-o persoană egoistă şi prin urmare nesuferită.


Eşti morocănoasă

În orice situaţie, tu vezi numai partea negativă şi îţi faci un scop din a le arăta tuturor asta. De asemenea, te vaiţi tot timpul şi le consumi celor din jur energia cu scenariile tale pesimiste. Oamenii te vor considera nesuferită din această cauză şi te vor evita.

Eşti lăudăroasă

Îţi place la nebunie să te lauzi cu tot ceea ce faci? Vei fi ţinta glumelor răutăcioase ale celor din jur. Este excelent că ai o părere bună despre tine, dar aşa cum spune vorba din popor, "lauda de sine nu miroase a bine".
Persoanele lăudăroase au de suferit în special la locul de muncă, unde vor atrage antipatia colegilor printr-un astfel de comportament.

Eşti intolerantă

Comportamentul jignitor la adresa unor categorii rasiale, sociale sau culturale te poate transforma într-o persoană extrem de nesuferită în ochii celorlalţi. Fiecare persoană are dreptul să se manifeste aşa cum crede de cuviinţă, fără să îi afecteze într-un mod negativ pe cei din jur, iar pentru simplul fapt că tu nu eşti de acord cu acest comportament nu înseamnă că ai dreptul să judeci sau mai grav, să jigneşti.
Iar pe de altă parte, poţi avea surpriza ca unul dintre interlocutorii tăi să facă parte din grupul pe care tu îl denigrezi.

Eşti foarte critică la adresa celor din jur

Nu te poţi abţine să nu le arăţi oamenilor cu care intri în contact că le observi defectele şi greşelile. Dacă faci tot ce îţi stă în putinţă pentru a-i discredita şi găseşti mereu ceva de criticat, de la modul în care s-au îmbrăcat, machiat etc. sau până la felul în care merg sau vorbesc, nu ar trebui să te mire că toată lumea te ocoleşte.


Vrei să ai întotdeauna dreptate

Nu accepţi să fii contrazisă pentru că eşti sigură că ai întotdeauna dreptate. Iar dacă cineva îndrăzneşte să o facă, te enervezi şi faci orice să îi demonstrezi contrariul, ajungând pâna la jigniri sau insulte.

Bârfeşti pe toată lumea

Numeroase studii au arătat că bârfa nu este altceva decât un liant social. Se pare că bârfitul întăreşte legăturile dintr-un grup, atunci când sunt bârfite persoane din exterior. Dar dacă îi bârfeşti şi îi critici pe toţi, vei fi considerată o persoană răutăcioasă, în care nimeni nu poate avea încredere şi asta pentru că fiecare interlocutor îşi va imagina că el va fi bârfit, imediat ce părăseşte încăperea.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro