6 perechi de zodii care au cea mai profundă conexiune
Horoscop · Astrologie / 22.11.2017

Cunoaşterea semnelor zodiacale ar putea fi una dintre modalităţile cele mai eficiente de a-ţi găsi partenerul perfect sau sufletul pereche!

Iată care sunt cele 6 perechi de zodii care au o legătură profundă:

 

Balanţă şi Scorpion


Perechea formată din aceste două semne zodiacale poate fi plină de provocări, şi totuşi una extraordinară. Este foarte intensă, şi în timp ce pot exista multe neînţelegeri, pe de altă parte există o viaţă sexuală incredibilă care stinge orice problemă. Ambii sunt parteneri foarte romantici, iar abordarea lor interesantă în faţa anumitor situaţii îi face să se potrivească foarte bine unu cu celălalt. Balanţa iubeşte atenţia şi lumina reflectoarelor, pe când Scorpionul se simte confortabil pe bancheta din spate, oferindu-i acesteia dragostea şi grija de care are nevoie. De fapt, Scorpionii sunt obsedaţi de cei pe care îi iubesc şi de care le pasă. Dacă ai câştigat inima unui Scorpion, el nu se va simţi deranjat că eşti în centrul atenţiei în relaţie. Această chimie nu se produce încă de la început şi va dura ceva timp până se vor descoperi unul pe celălalt. Fiind persoane care tind să îşi ascundă iniţial sentimentele, este de înţeles de ce se întâmplă aşa.

Peşti şi Rac


Aceste două semne sunt sensibile şi retrase. Asta înseamnă că trebuie să se înţeleagă bine. Majoritatea începuturilor de relaţie pot fi dificile, deoarece fiecare partener încearcă să se adapteze. Pentru Rac şi Peşti ar putea fi o excepţie. Deoarece ambii sunt persoane intuitive, ei înţeleg nevoile celorlalţi. Atunci când Peştii sunt visători, Racul va observa şi îi va ajuta să se concentreze. La fel şi în situaţia inversă. Pentru aceste două zodii, singurul dezavantaj este că ar putea uita că există o lume reală în afara relaţiei lor. Este ceva obişnuit ca familia şi cunoscuţii cuplului să se plângă că sunt prea închişi în propria lor lume. Cu toate acestea, dacă ei se simt bine aşa, nu le va păsa de ce se întâmplă în jurul lor.

Săgetător şi Berbec


Aceste două semne sunt făcute unul pentru celălalt. Urăsc cu aceeaşi pasiune viaţa plictisitoare. Ei preferă să fie mereu într-o continuă căutare şi descoperire. Nevoia lor de adrenalină îi apropie şi mai tare unul de celălalt. Acest lucru se datorează faptului că puţini oameni pot ţine pasul cu stilul lor de viaţă alert. Avantajele unei astfel de uniuni depind complet de laturile lor întunecate. Săgetătorul şi Berbecul se plictisesc cu uţurinţă şi tind să caute mereu ceva nou, astfel formând un cuplu foarte inteligent. Ei poartă conversaţii intense şi iau decizii bune împreună datorită faptului că sunt persoane deschise. Relaţia dintre ei începe ca o prietenie, iar apoi se transformă într-o poveste de dragoste.

Gemeni şi Vărsător


Gemenii şi Vărsătorii formează o pereche a cărei frumuseţe vine din faptul că ambii se completează reciproc. Gemenii sunt cunoscuţi ca fiind persoane care se lasă purtate de val, iar viaţa lor este un haos. În schimb, Vărsătorul este destul de diferit, foarte organizat şi o putere mare de concentrare. Aceştia sunt oameni suficient de disciplinaţi ca să poată atinge succesul în carieră. Deşi sunt atât de diferiţi, se atrag unul pe celalălt deoarece ambii caută echilibrul în viaţa lor. Când se întâlnesc în sfârşit, îşi influenţează viaţa unul altuia, ceea ce duce la o relaţie de calitate, bine închegată şi echilibrată.

Fecioară şi Taur


Aceste două semne de pământ se completează perfect. Ambii parteneri sunt foarte harnici, practici şi ambiţioşi. Pentru Fecioară, Taurul este o persoană stăpână pe ea şi care se concentrează foarte bine, în timp de Taurul adoră mintea inteligentă şi analitică a Fecioarei. Pe măsură ce relaţia lor avansează, ei se iubesc şi au grijă unul de celălalt şi mai mult. La început, ar putea exista unele confruntări în ceea ce priveşte persoanalitatea lor, pentru că Taurul nu este genul de om care să-şi recunoască greşelile. Asta ar putea enerva la culme o Fecioară, care este tentată să îl acuze şi să îl considere încăpăţânat. Între timp, Taurul ar putea obosi din cauza criticii constante a Fecioarei. Odată cu trecerea timpului, ei îşi vor da seama că personalităţile lor se completează reciproc. Relaţia dintre ei tinde să devină foarte reuşită, ambii parteneri având succes în carieră şi având o viaţă împlinită. Acest lucru se datorează faptului că ei se încurajează şi se impulsionează reciproc pentru a evolua în orice aspect al vieţii lor.

Rac şi Balanţă


Aceştia doi formează un cuplu foarte puternic. Racul, care este introvertit şi sensibil, este atras de Balanţa foarte sociabilă şi distractivă. Deşi relaţia lor nu e una promiţătoare la început, ei pot dobândi o legătură foarte intensă şi profundă în timp. Ambii se sprijină unul pe celălalt, Balanţa calmează Racul sensibil, în timp ce Racul se simte extrem de bine putând să aibă grijă de ea. Acest lucru face ca Balanţă să aibă mai multă încredere în ea şi în relaţie, deoarece ea tinde să caute mereu validarea. Singurul dezavantaj al acestei relaţii este faptul că Balanţa se poate plictisi cu uşurinţă de stilul de viaţă al Racului care adoră să fie singuri, pe când ea este foarte distractivă şi sociabilă. Ei ar trebui să îşi ajusteze vieţa pentru ca relaţia lor să funcţioneze.
 

 

 

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro