Varza calita
Reţete · Retete vegetariene / 11.04.2003

Ingrediente si cantitati:

1 varza mijlocie
4 linguri ulei
sare
piper boabe

Mod de preparare:

Varza se curata de frunzele vestede si se taie fideluta, cu un cutit bine ascutit, in asa fel incat sa fie cat mai subtire. Se presara cu sare si se lasa circa o jumatate de ora, dupa care se freaca cu mana si se stoarce de zeama. Varza bine stoarsa se pune intr-o cratita in ulei fierbinte, se acopera cu un capac si se lasa sa fiarba, amestecand din cand in cand, ca sa nu se prinda de cratita. Dupa ce s-a imbibat cu toata grasimea, se potriveste de sare, se pun boabele de piper (intregi), se adauga putina apa si se da la cuptor sa scada si sa se rumeneasca frumos. Cine doreste, poate sa o acreasca cu putin bors. Se serveste cu mamaliguta calda.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro