Unt de migdale
Reţete · Retete vegetariene / De Ioana Maroşan, 14.01.2011

Delicios, plin de vitamine şi minerale, uşor de preparat şi sănătos pentru o gustare pe gustul întregii familii. Ai nevoie de 3 ingrediente şi te asigur că nu te vei mai atinge de untul de arahide sau migdale din comerţ.

Delicios, plin de vitamine şi minerale, uşor de preparat şi sănătos pentru o gustare pe placul întregii familii. Ai nevoie de 3 ingrediente şi te asigur că nu te vei mai atinge de untul de arahide sau migdale din comerţ.

Ingrediente

2 căni migdale crude
1 lingură miere de albine
1/2 linguriţă de sare (opţional).

 

Mod de preparare

1. Se pun migdalele în robotul de bucătărie şi se mixeaza 8-12 minute
2. Vei fi nevoită să mai opreşti aparatul pentru a îndepărta migdalele de pe pereţii vasului
3. După aproximativ 12 minute, migdalele îşi vor elibera uleiul şi vei obţine o pastă delicioasă


4. Dacă simţi nevoia poţi să adaugi în timpul procesului 2 linguri de apă
5. La final, numai după ce obţii pasta de migdale se poate adăuga mierea de albine şi sarea.
6. Se păstrează în frigider într-un borcan ermetic.
7. O poţi folosi pe pâine prăjită cu felii de banană, magiun sau miere de albine. Sau o poţi folosi pentru cremele pe care le prepari la prăjituri.

Sfat: Poţi să foloseşti un amestec de mai multe oleaginoase crude (nucă simpă, nuci pecan, nuci macadamia, arahide, alune de pădure, fistic), dacă nu ai două căni de migdale şi vei obţine o pastă delicioasă şi sănătoasă de nuci.

Poftă bună!

 

Credit foto: rawfoodrecipes.com

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro