Năutul şi lintea erau vedete în alimentaţia românilor cu ani în urmă, azi însă pare că le-a cam apus steaua.
Năutul şi lintea erau vedete în alimentaţia românilor cu ani în urmă, azi însă pare că le-a cam apus steaua. Din fericire (şi spun "din fericire" pentru că ambele sunt bune pentru sănătatea tractului digestiv), prietenii noştri orientali care au deschis mici ori mai mari cârciumi în România, ne reobişnuiesc cu aceste două minuni.
Îmi place să le folosesc separat ori împreună, în supe-cremă ori în paste asemănătoare cu hummus-ul sau să le amestec în diferite mâncăruri. De obicei folosesc din conservă, pentru că nu am vreme de pierdut cu înmuiatul şi fiertul lor.
Această mâncare se face uşor şi destul de repede. E destul să puneţi năutul şi lintea, de pe care aţi scurs zeama, într-o tigaie cu puţin ulei. Alături de ele, un căţel de usturoi tăiat în bucăţi mari şi câteva frunze de pătrunjel. Puneţi tigaia pe foc şi o ţineţi acolo doar cât să se încălzească toate, lucru care ajută la transferul aromelor de la un ingredient la altul. Stoarceţi zeamă de lămâie (cam o lingură) peste toate cele din tigaie, amestecaţi bine şi presăraţi puţină sare, puţin piper şi nişte cumin măcinat. Faceţi pasta cu ajutorul unul blender şi dacă vedeţi că-i prea consistentă pentru gustul vostru, puteţi să o lungiţi cu apă rece ori puţin iaurt.
Eu obişnuiesc să presar seminţe de floarea soarelui şi de dovleac peste cremele de felul ăsta, simt că le îmbogăţesc. Dacă mai pun şi o lingură de ulei de măsline extravirgin pe deasupra, nu mai am nevoie de nimic altceva pentru o gustare sănătoasă şi gustoasă.
Timp de execuţie: 15 minute