Reguli esenţiale pentru a avea o piele frumoasă
Fie că suferi de vreo afecţiune a pielii precum acneea sau psoriazisul sau pur şi simplu vrei să ai mereu o piele frumoasă şi sănătoasă, există un anumit regim alimentar şi un stil de viaţă pe care trebuie să le urmezi pentru a-ţi atinge obiectivele.
Fie că suferi de vreo afecţiune a pielii precum acneea sau psoriazisul sau pur şi simplu vrei să ai mereu o piele frumoasă şi sănătoasă, există un anumit regim alimentar şi un stil de viaţă pe care trebuie să le urmezi pentru a-ţi atinge obiectivele.Un organism care funcţionează normal, care are o digestie corespunzătoare şi care dispune de toţi nutrienţii de care are nevoie, va avea şi o piele frumoasă. De asemenea, dacă avem grijă de pielea noastră, înseamnă că ne îngrijim de tot corpul, pentru că ceea ce este bun pentru piele, este cu siguranţă benefic şi pentru întreg organismul.
Pielea este cel mai mare organ al corpului. Ea ne protejează împotriva bacteriilor şi ajută la reglarea temperaturii corpului. Este alcătuită din trei straturi: stratul exterior - epidermă, stratul de mijloc - derma şi stratul de sub acesta - stratul subcutanat.
Un prim pas pentru o piele frumoasă este renunţarea la obiceiurile alimentare proaste. Dieta pentru o piele sănătoasă trebuie să conţină alimente cu proprietăţi anti-inflamatorii, creată iniţial pentru persoanele care au anumite probleme ale pielii, de exemplu eczeme. De asemenea, un astfel de regim este eficient pentru cei cu psoriazis sau mătreaţă, îţi dă energie şi îmbunătăţeşte simptomele rozaceei. Totuşi, pentru a urma un regim alimentar sănătos, nu trebuie neapărat să ai probleme cu pielea.
Modalităţi pentru a avea o piele sănătoasă
Împrieteneşte-te cu alimentele verzi!
Un pas esenţial pentru o piele frumoasă începe cu o floră intestinală sănătoasă, consum de alimente şi băuturi verzi care au efect de alcalinizare asupra organismului şi evitarea alimentelor acide. În stomac, de exemplu, mediul este uneori acid. Totuşi, în general, ţesuturile corpului şi sângele ar trebui să fie uşor alcaline.
Există două modalităţi de a afla nivelul acidităţii în organism: medicul poate testa nivelul ph-ului sângelui sau cu ajutorul unor benzi speciale pentru ph care testează saliva sau urina. Acestea sunt realizate din hârtie de turnesol, care îşi schimbă culoarea atunci când intră în contact cu substanţe acide sau alcaline. Valoarea ph-ului trebuie să fie între 7 şi 7.5. Există mai multe substanţe care cresc aciditatea. Dintre acestea, cele mai periculoase sunt: oţetul (cu excepţia oţetului de mere), băuturile alcoolice, margarina, carnea de porc, de vită, de somon, cafeaua, ceaiul negru, unele brânzeturi, murăturile, nucile, orezul alb, zahărul şi produsele din făină albă. Totuşi, specialiştii nu recomandă renunţarea completă la aceste alimente, ci doar consumul lor în cantităţi moderate.
Alimentele alcalinizante includ: spanacul, ardeii, dovlecelul, broccoli, morcovii, castraveţii, varza, cartofii dulci şi lămâile. Deşi acestea din urmă sunt considerate acide, odată ajunse în organism ele au efect de alcalinizare. Avocado, sparanghelul, usturoiul, ceapa, ridichile şi roşiile nefierte au, de asemenea, un efect de alcalinizare uşoară. Pe lângă acestea, se recomandă renunţarea la tutun şi alcool, consumul de opt-zece pahare de apă pe zi şi, dacă este cazul, administrarea de suplimente probiotice.
Nu uita de acizii graşi nesaturaţi!
Acizii graşi nesaturaţi (omega 3 şi omega 6) sunt deosebit de importanţi pentru sănatea întregului organism, dar şi pentru cea a pielii. Omega 3 asigură hidratarea pielii şi îl poţi găsi in uleiul de peşte - sardine, păstrăv, hering, somon, macrou, dar şi seminţele de in, nuci şi legumele verzi. Omega 6, care se găseşte în seminţele de in, nuci, legume verzi, dar şi ouă şi peşte, îmbunătăţeste, de asemenea, hidratarea pielii, nomalizează tensiunea arterială, previne bolile cardiovasculare şi reduce riscul de apariţie a anumitor tipuri de cancer.
Consumul de grasimi saturate din carne, lactate, prăjeli poate provoca inflamaţii, poate favoriza uscarea pielii şi poate accentua procesul de îmbătrânire a acesteia. De asemenea, creşte riscul bolilor de inimă, astmului, eczemelor şi acneei.
Pentru tenul uscat, psoriazis, rozacee, mătreaţă sau îmbătrânirea prematură a pielii, specialiştii recomandă suplimente de acizi graşi omega 3, concomitent cu consumul de ulei de peşte de două sau de trei ori pe săptămână. De asemenea, pentru a reduce efectele negative ale grasimilor saturate trebuie să consumi ceapă, ghimbir, şofran, vin roşu, vitamina E şi seleniu.
Foloseşte produse de calitate pentru îngrijirea pielii!
Foarte multe produse destinate îngrijirii pielii conţin ingrediente pe care studiile ştiinţifice le-au considerat dăunătoare pentru piele. Lauril sulfatul de sodiu, de exemplu, pătrunde în piele şi afectează funcţia sa de protecţie. Formaldehida poate irita pielea şi poate declanşa reacţii alergice cum sunt erupţiile cutanate şi chiar palpitaţii la inimă. De asemenea, poate agrava astmul.
Daca vrei să-ţi păstrezi pielea tânără pentru cât mai mult timp, protejează-te de soare. Aplică o cremă cu efect protector pe părţile cele mai sensibile ale corpului: faţă, gât, decolteu, mâini. Citeşte întotdeauna etichetele produselor pe care le foloseşti. Poţi opta pentru produsele pentru copii pentru că acestea nu conţin parfum şi au o concentraţie mai scăzută de substanţe chimice.
Dacă ai tenul uscat, riduri sau dacă pielea ta suferă de îmbătrânire prematură, foloseşte o cremă exfoliantă sau un scrub care îţi va lăsa pielea moale şi catifelată. Nu îţi exfolia pielea dacă ai acnee sau erupţii cutanate.
Expune-te la soare cu moderaţie!
Lumina soarelui este esentială pentru sănătate. Trebuie să te expui câte puţin, în mod regulat, astfel încât pielea să poată produce vitamina D. 10 minute pe zi sub razele soarelui, în perioadele recomandate de specialişti, te vor feri de o eventuală deficienţă de vitamina D.
Prea mult soare poate fi însă dăunător. Expunerea la razele UVB poate provoca diferite forme de cancer de piele, iar razele UVA pătrund adânc în piele şi favorizează îmbătrânirea prematură a acesteia. Radiaţiile UV pătrund prin ferestre, parbrize şi îmbrăcămintea subţire. De aceea, atunci când stai în soare, este recomandat să ai haine care să te protejeze şi să porţi pălărie.