Cum să te machiezi senzual în vara asta
Frumuseţe · Machiaj / 11.08.2012

Temperaturile ridicate pun uneori probleme în realizarea unui machiaj sexy şi rezistent. Poţi însă obţine un machiaj senzual excelent şi fără să-ţi încarci tenul cu prea multe produse cosmetice. Află cum poţi bifa cele mai importante tendinţe în machiaj ale acestei veri pentru a obţine un machiaj senzual.

Temperaturile ridicate pun uneori probleme în realizarea unui machiaj sexy şi rezistent. Poţi însă obţine un machiaj senzual excelent şi fără să-ţi încarci tenul cu prea multe produse cosmetice. Află cum poţi bifa cele mai importante tendinţe în machiaj ale acestei veri pentru a obţine un machiaj senzual.

Buze senzuale
Dacă nu încarci prea mult ochii, poţi fi îndrăzneaţă fără limite cu buzele: de la cele mai fierbinţi nuanţe de roşu aprins până la culori mai închise și mai intense. Buzele devin și mai apetisante atunci când culoarea nu este întinsă perfect.

Unul dintre look-urile cele mai senzuale, aflat în tendințele acestui sezon vizează buzele "pătate", ce arată ca și cum tocmai ai sorbit încet dintr-o cupă de vin roșu. Poți obține acest efect rapid cu un balsam de buze colorat aplicat peste ruj. Tamponează buzele cu o dischetă de vată pentru un finisaj mat.

Pleoape în nuanţe puternice
Când ai buzele pline și bine definite și vrei ca machiajul să-ți accentueze ochii, poți alege orice culoare intensă în aceasta vară. De la lila si purpuriu pana la turcoaz si verde electric, fardurile de ochi pot fi întinse în sus până la sprâncene în acest sezon. Experimentează cu acest look și găseste culorile cele mai potrivite cu senzualitatea ta.


Contururi rafinate
Pomeții bine definiți sunt o altă tendință importantă a sezonului, iar accentuarea pomeților îți poate da un aer senzual și misterios. Întinde ușor foarte puțin autobronzant de la pomeți până la tâmple pentru a-i accentua. Poți alege nuanțe mai discrete, dar și cosmetice cu aspect metalizat, în nuanțe cât mai calde, pentru un look sexy de zână rea.

Nuanţe metalice
Preferate în lumea modei mai mult iarna, nuanțele metalice au un impact puternic în această vară, în special la ochi. Pentru ocazii speciale, machiajul auriu ce înconjoară complet ochii te transformă într-o prințesă din viitor, însă dacă acest look este prea îndrăzneț pentru tine, poți folosi fardurile de ochi cu aspect metalic doar pe pleoapa superioară. Alege nuanțele calde, de cupru si bronz. Nuanțele argintii pot fi la fel de reușite, dar nu emană același tip de senzualitate și necesită gene mai bine definite.


Smoky eyes
Look-ul smokey eyes a revenit în vogă în acest an, iar notele sale feminine îl recomandă ca un machiaj de seducție perfect. Dacă nu-ți place amestecul de mai multe nuanțe, poți opta doar pentru excesul de creion kohl negru, care îți pune în evidență ochii și mai mult. Ca și în cazul buzelor colorate intens, este important ca smoky eyes să fie singurul element cromatic puternic din machiajul tău, însoțit de un machiaj natural pe restul feței.

Sprâncene romantice

Sprâncenele romantice sunt o altă tendință foarte importantă a sezonului. Renunță la pensatul excesiv în favoarea unor sprâncene mai groase, ce oferă un look natural.

Evită curbele puternice ale sprâncenelor și păstrează liniile naturale, pe care le poți sublinia cu un creion de sprâncene, ce oferă o definiție bună și un plus de culoare. Sprâncenele romantice sunt puse în valoare cel mai bine de un machiaj cât mai simplu, dar poți include și un element mai dramatic în look-ul tău senzual: buzele apetisante.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro