Pielea și părul îți arată dacă ai lipsă de vitamine. 6 semne
Frumuseţe · Ingrijirea corpului / 19.08.2020

Deficiențele de vitamine și minerale sunt mai des întâlnite decât crezi, chiar dacă încercăm să avem o dietă echilibrată. Numeroase persoane se confruntă, adesea fără să știe, cu carențe de vitamina D, fier sau B12.

Organismul ne va arăta dacă avem un deficit de vitamine sau minerale, iar pielea, părul sau unghiile sunt de obicei primele care au de suferit. De exemplu, unghiile fragile, părul rar sau buzele uscate sunt simptome care pot arăta că lipsesc anumiți nutrienți din organism.

Semnele lipsei de vitamine: Păr rar


Iodul este esențial pentru producția de hormoni tiroidieni, care la rândul lor sunt necesari pentru creștere și dezvoltare, inclusiv pentru funcțiile creierului. Creșterea se referă și la creșterea părului, pentru că foliculii trebuie să împingă firele de păr de la rădăcină prin dezvoltarea unor noi celule. Fără suficient iod, creșterea părului este lentă, ceea ce duce la o rărire a părului
”, declară medicul nutriționist Suzie Sawyer pentru redonline.co.uk. 

În prezent sarea alimentară este îmbogățită cu iod, însă cele mai bune surse sunt lactatele, legumele și nucile.

Părul rar poate fi și un simptom al deficienței de fier și vitamina C. Deficiența de fier este des întâlnită, în special în rândul femeilor tinere, și s-a accentuat în ultimii ani din cauza scăderii consumului de carne roșie. Carnea roșie este cea mai bună sursă de fier. Vitamina C ajută la absorbția fierului din orice sursă, acesta fiind un alt motiv pentru care ar trebui să mâncăm multe fructe și legume colorate
”, spune specialista.

Semnele lipsei de vitamine: Unghii fragile


„Unghiile fragile - sau cele plate și concave - indică faptul că trebuie să crești consumul de alimente bogate în fier. Deși carnea roșie este cea mai bună sursă, legumele de un verde închis sunt de asemenea bogate în fier. Absorbția este crescută atunci când sunt consumate împreună cu surse de vitamina C, precum sucul proaspăt de portocale”, mai spune nutriționista.

Citește și: Cele mai rapide și eficiente moduri de a trata arsurile solare

Semnele lipsei de vitamine: Oboseală și buze crăpate


Spre deosebire de alte vitamine B care sunt solubile în apă, vitamina B12 este stocată în ficat, rinichi și alte țesuturi ale corpului. Iar acest lucru înseamnă că pot dura câțiva ani până când deficiența de vitamina B12 începe să prezinte simptome. Oboseala este primul semn al unui nivel scăzut de vitamina B12, dar și buzele crăpate pot fi un semn timpuriu al acestei deficiențe. Suplimentele de vitamina B12 pot fi recomandate de medic în cazul unei deficiențe, mai ales dacă ești vegetariană sau vegană.

Semnele lipsei de vitamine: Crăpături în colțurile gurii


Lipsa vitaminei B2 se poate manifesta și prin apariția unor crăpături dureroase în colțurile gurii sau prin buze crăpate. Motivul este acela că vitamina B2 joacă un rol esențial în regenerarea principalei enzime cu rol antioxidant, numită glutation. Buzele devin astfel mai vulnerabile la efectele radicalilor liberi din mediu. Ficatul, cerealele integrale și legumele verzi sunt surse bune de vitamina B2”, declară medicul nutriționist.

Semnele lipsei de vitamine: Piele grasă, înroșită


„Zincul este unul dintre cele mai solicitate minerale în organism, fiind implicat în peste 200 de enzime. Dar se găsește și în țesuturile pielii, acesta fiind motivul pentru care este inclus adesea în produsele pentru îngrijirea pielii. Aspectul de piele roșie și grasă care apare în lateralele nasului este adesea un semn al deficienței de zinc”, spune specialista.

Semnele lipsei de vitamine: Piele aspră și denivelată pe brațe


„Pielea uscată, roșie și cu mici umflături pe partea din spate a brațelor este un semn al dificienței de vitamina A. În același timp, poate indica faptul că ar trebui să crești consumul de omega-3, care se găsește în peștele gras, nuci și semințe”, declară medicul.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro