7 ingrediente pe care loțiunea ta de corp trebuie să le conțină
Adesea apar recomandări legate de ce nu ar trebui să conțină loțiunea ta. Dar care sunt ingredientele esențiale pe care trebuie să le cauți?
O piele netedă și catifelată este foarte importantă atât în sezonul estival, când porți des costum de baie sau pantaloni scurți, cât și în celelalte anotimpuri, când vrei că pielea ta să rămână frumoasă în ciuda variațiilor de temperatură. Lista de ingrediente nocive pentru sănătate este foarte lungă și de multe ori știi mai multe despre ce nu ar trebui să includă loțiunea decât despre ingredientele care îți garantează rezultatele dorite. Astfel, trebuie să acorzi atenție egală și componentelor care transformă cele câteva minute pe care le acorzi zilnic aplicării loțiunii într-un ritual de frumusețe cu rezultate vizibile.
Iată ce ar trebui să vezi pe etichetă pentru a fi sigură că loțiunea va avea efectul dorit:
1. Peptide
Peptidele sunt un tip de aminoacizi care stimulează producția de colagen, îmbunătățind aspectul pielii. Aplicarea lor prin intermediul cremelor sau loțiunilor reduce vizibil semnele îmbătrânirii și menține aspectul ferm al pielii. Potrivit studiilor realizate, peptidele sunt utile și pentru pielea afectată de eczeme, psoriazis sau dermatită. Asigură o culoare uniformă a pielii, previn deshidratarea și iritațiile.
2. Ceramide
Ceramidele sunt molecule de lipide, care creează un strat de protecție la suprafața pielii, prevenind deshidratarea. Organismul le produce în mod natural, dar, odată cu trecerea timpului, ceramidele pot scădea dramatic și ai putea avea probleme cu pielea foarte uscată. O cantitate optimă de ceramide acționează asmeneni unui „sigiliu” și nu permite pielii să piardă substanțele esențiale care îi mențin elasticitatea. Deși producția de ceramide scade odată cu înaintarea în vârstă, poți reface hidratarea pielii folosind o loțiune cu acest ingredient-cheie. Ceramidele sunt absorbite ușor, mențin apa din piele și refac echilibrul epidermei. Dacă în ultima vreme observi tot mai des că ai pielea aspră sau că trebuie să aplici loțiunea de 2 sau chiar de 3 ori pe zi, este cazul să verifici dacă produsul conține ceramide.
3. Sodium PCA
Este un activ cosmetic de origine vegetală, utilizat pentru hidratarea eficientă a pielii. Are o capacitate ridicată de absorbție a apei, ceea ce înseamnă că menține pielea hidratată timp îndelungat și reduce inflamațille sau iritațiile. De asemenea, preia umiditatea din mediul care te înconjoară și o transformă într-o sursă de hidratare pentru piele. Datorită efectului umectant este ideal pentru creșterea elasticității pielii și prevenirea aspectului de „coajă de portocală”.
4. Acizi grași esențiali
În cazul meniului ți se recomandă să consumi des avocado și să gătești cu ulei extravirgin de măsline. Ei bine, grăsimile mononesaturate și cele polinesaturate sunt la fel de importante și în cazul loțiunilor pentru îngrijirea pielii. De exemplu, în lipsa acizilor grași de tip Omega-3, pielea este mult mai predispusă uscării și crăpării în urma expunerii la soare sau la temperaturi foarte scăzute. Cu siguranță că loțiunea de corp nu va avea pește sau pulpă de avocado. Ingredientele pe care trebuie să le cauți sunt uleiul de avocado, de semințe de in, de cocos sau de șofran. Aceste uleiuri conțin combinația ideală de acizi grași Omega-3 și Omega-6 pentru a asigura protecția pielii în fiecare anotimp, indiferent ce haine alegi să porți.
5. Glicerină
Iată un ingredient care cu siguranță îți este familiar. Glicerina poate ameliora chiar și cele mai grave cazuri de piele uscată, însă dacă folosești din timp o loțiune care o are drept ingredient nu va trebui să-ți faci probleme pentru aspectul pieli. În urma studiilor efectuate s-a constatat că loțiunile care conțin cel puțin 20% glicerină mențin hidratarea pielii cu până la 48 de ore mai mult față de produsele care nu o includ în compoziție.
6. Vitamina E
O vei regăsi pe etichetă sub denumirea de „tocopherol”. Potrivit specialiștilor trebuie să alegi o loțiune cu vitamina E pentru a menține elasticitatea și fermitatea apielii, indiferent de vârstă. De asemenea, această vitamină neutralizează efectele nocive ale radicalilor liberi și previne efectele secundare ale arsurilor solare.
7. Antioxidanți
Antioxidanții sunt ingrediente de bază pentru loțiunea ta. Stopează acțiunea radicalilor liberi, previn ridurile și netezesc pielea, întârziind apariția primelor semne ale îmbătrânirii. Vitamina C, licopenul, ceaiul verde și extractul din sâmburi de struguri te vor ajuta să ai mereu o piele sănătoasă și protejată.