Încearcă aceste remedii naturale pentru care nu îţi dai toţi banii din casă, dar care sunt eficiente şi diminuează în timp vergeturile.
Încearcă aceste remedii naturale pentru care nu îţi dai toţi banii din casă, dar care sunt eficiente şi diminuează în timp vergeturile.
Trebuie să ai răbdare! Vergeturile odată instalate, adică acele dungi albe, nu vor dispărea de tot, însă pot fi diminuate astfel încât nu vei mai fi deranjată de aspectul lor. Dacă vergeturile tale sunt abia apărute, de culoare roşiatică atunci ai mari şanse să scapi definitiv de ele, doar trebuie să acţionezi din timp şi să foloseşti remedii eficiente o perioadă mai lungă.
Fie că ai vergeturi pe braţe, abdomen, sâni, coapse sau fese ştiu că te lupţi ca să scapi de ele. "Vergeturile sunt leziuni ale pielii ce apar ca rezultat al deteriorării şi ruperii fibrelor elastice şi al reducerii sintezei colagenului pe suprafaţa ţesutului cutanat unde se găsesc. Profunzimea lor atinge, de cele mai multe ori, toate straturile pielii, fapt care explică de ce tratamentul le poate doar ameliora aspectul, însă nu le poate îndepărta complet", aflăm de la medicul dermatolog Andra Cristea.
Reguli de bază dacă vrei să scapi de vergeturi
- aplică remediile de mai jos şi ţine-te de ele
- ştii deja regulile de alimentaţie sănătoasă. Consumă cât mai multe legume şi fructe, deoarece sunt bogate în vitamina A, E şi C toate fiind excelente pentru sănătatea pielii. De asemenea, nu uita de cerealele integrale, nici de nucile şi seminţele crude
- masajul acasă cu un derma-roller sau o cutie de tablete sau orice tub rotund care-ţi permite să-l roteşti pe piele
- foloseşte o minge de gimnastică atunci când stai la calculator. Aşază-te pe ea şi execută mişcări circulare, deoarece vei contracta muşchii abdominali şi fesieri fără niciun efort.
1. Remedii pentru vergeturi: Acţionează din interior, consumând multă apă plată
Nu uita că apa este cea mai importantă şi vei vedea rezultatele peste noapte. Ea are rolul de a elimina toxinele din organism şi de a conferi elasticitate şi un aspect sănătos pielii.
2. Remedii pentru vergeturi: Cafea, cacao şi ulei de migdale - cel mai bun exfoliant
activeaza circulaţia sângelui şi accelerează vindecarea pielii, catifelând pielea. Amestecă toate ingredientele şi masează cu mişcări circulare şi delicate zonele cu probleme. Încearcă să ai răbdare şi să masezi 5 minute fiecare zonă cu vergeturi. Acest exfoliant este excelent şi pentru vergeturile apărute după sarcină.
3. Ulei de ricin, ulei de migdale şi capsule de vitamina E şi A - cel mai bun hidratant
Ca să diminuezi aspectul vergeturilor trebuie să hidratezi eficient, în special zonele cu probleme. Astfel, o soluţie ieftină şi eficientă pe care o ai la îndemână este amestecul de ulei de ricin şi ulei de migdale. Uleiul de migdale îl poţi înlocui şi cu cel de măsline extravirgin sau cel de floarea soarelui presat la rece.
4. Zahărul brut şi uleiul de măsline extravirgin - pentru vergeturile de pe sâni
Acest exfoliant natural face minuni pentru vergeturile care apar pe sâni. Este eficient pentru că stimulează refacerea colagenului şi conferă un aspect neted şi catifelat pielii. Aplică această reţetă de două ori pe săptămână şi masează folosind mişcări circulare timp de 5 minute zona afectată.
5. Remedii pentru vergeturi: Sucul de ceapă
Stoarce sucul de ceapă cu ajutorul unui tifon. Amestecă-l cu o cantitate egală de oţet de mere, îmbibă o minge de bumbac sau o batistă moale şi aplică pe zonele cu vergeturi. Este recomandat să repeţi acţiunea de două ori pe zi, iar efectele încep să apară după câteva săptămâni.