Pasul 4: Mini-tratament săptămânal la tine acasă
Săptămânal, masează pe ten o felie proaspătă de ananas (are o acţiune similară unui peeling enzimatic uşor), clăteşte, tonifiază şi aplică o mască potrivită tenului tău şi anotimpului.
Pasul 5: Tratament cosmetic profesional o dată pe lună
Dacă bugetul nu permite tratament lunar, măcar o dată la două luni este foarte bine dacă răsfeţi tenul cu un aport de substanţe benefice: vitamine, minerale, ceramide, oligozaharide, apă termală, extracte de plante, oxigen, acid hialuronic (non injectabil). Mă veţi întreba de la ce vârstă... Chiar şi de la 18 ani! O cosmeticiană bună ştie să adapteze substanţele şi produsele, în funcţie de vârstă şi anotimp. Şi la 18 ani un tratament de hidratare bazat pe apă termală este minunat. Iar masajul facial combinat cu masajul capilar ţine chiar de sănătatea corpului, prin reducerea stresului şi eliberarea de endorfine.