Dr. Laurenţiu Vlădău, specialist în Dermatologie şi Venerologie
Cum tratăm acneea – sfatul dermatologului
Tratamentele împotriva acneei funcţionează prin inhibarea producţiei de sebum, prin limitarea dezvoltării bacteriilor sau încurajarea desfundării porilor. Cei care se confruntă cu forme uşoare de acnee pot beneficia de tratamente pe bază de creme, loţiuni, geluri care adresează procesele menţionate anterior.Dacă vorbim despre cazuri severe, persistente de acnee, pacientul ar trebui să fie prudent atunci când încearcă un nou tratament şi să facă o vizită unui medic specialist, care îl va îndruma în direcţia corectă, deoarece multe terapii făcute „după ureche” pot avea efecte şi rezultate nedorite. Nu în ultimul rând, pacientul trebuie să se înarmeze cu răbdare şi încredere în medicul dermatolog. Tratamentele pentru acnee diferă în funcţie de gravitatea problemei, iar uneori pot fi necesare mai multe luni până la a vedea primele semne de ameliorare.
„Un regim strict de control al sebumului va ajuta cu siguranţă. Una dintre cele mai bune soluţii de îngrijire zilnică este reprezentată de gelurile de curăţare pe bază de hidroxiacizi folosite de două ori pe zi, în timpul unei spălări viguroase care să dureze cel puţin 60 de secunde. Ulterior se poate opta pentru una dintre cremele pe bază de acid salicilic, acid glicolic, acid lactic în concentraţii mici care pot fi procurate din farmacii, eventual cu ajutorul unui consilier cosmetic. Acestea vor realiza o exfoliere şi curăţare mai profundă a tenului, diminuând progresiv inflamaţia şi reducând numărul coşurilor”, spune domnul doctor Laurenţiu Vlădău.
Rezultate foarte bune sunt obţinute în general şi cu ajutorul peelingurilor chimice. „Acestea sunt, în fapt, soluţii, geluri, creme pe bază de acizi naturali, care asigură o exfolierea mai profundă, diminuează inflamaţia, curaţă punctele albe şi negre şi ajută la reducerea cicatricilor, ridurilor superficiale şi petelor pigmentare. Dermatologii sunt experţi în alegerea tipului de peeling necesar pentru fiecare pacient”, a completat domnul doctor Laurenţiu Vlădău.