De ce nu este bine să te bronzezi. Iată cum îți afectează soarele frumusețea pielii
Frumuseţe · Cosmetica / De Georgiana Dorobanţu, 09.05.2018

Expunerea la soare este responsabilă pentru cele mai vizibile semne ale îmbătrânirii pielii, mai mult decât toți ceilalți factori combinați

Este o veste tristă, mai ales pentru că cele mai multe persoane iubesc să facă plajă și să se relaxeze la soare. Razele ultraviolete sunt responsabile pentru apariția ridurilor și a petelor, pentru scăderea elasticității și degradarea texturii pielii, dar și alte semne ale îmbătrânirii. De fapt, oamenii de știință au estimant că în procent de 80-90% felul în care arăți, cât de tânăr sau bătrân pari, este determinat de cât de mult te-ai expus la soare de-a lungul vieții.

"Expunerea excesivă la soare poate să schimbe textura și să scadă elasticitatea pielii. Degradarea pielii din cauza expunerii la soare provoacă riduri premature, lăsarea pielii, apariția pungilor de sub ochi și tendința de învinețire rapidă. Până la 90% dintre semnele îmbătrânirii pielii sunt provocate de expunerea la soare", se arată într-un raport al Organizației Mondiale a Sănătății.

Razele ultraviolete te fac să pari mai bătrână

În cadrul unui studiu la care au participat 298 de femei cu trăsături caucaziene, s-a demonstrat că există o corelație puternică între expunerea la soare și vârsta aparentă. Femeile au fost împărțite în două grupuri, în funcție de obiceiurile lor legate de expunerea la razele UV: cele care preferă să stea la soare și cele care evită razele soarelui. De asemenea, le-au fost evaluate cele patru semne vizibile ale îmbătrânirii pielii: riduri/textura pielii, lipsa fermității, probleme vasculare și pigmentare neuniformă. Cercetătorii au descoperit că semnele îmbătrânirii sunt într-un procent de 80% provocate de expunerea la soare, mai mult decât de alți factori precum dietă, fumat, stres sau diverse afecțiuni.

Rezultatele expunerii la razele ultraviolete sunt deosebit de vizibile în cazul gemenilor. În cadrul unui studiu, cercetătorii au observat diferențe majore în cazul unor bărbați gemeni în vârstă de 61 de ani. Unul dintre frați se expunea la soare cu aproximativ 10 ore pe săptămână mai mult decât celălalt și avea o vârstă percepută cu 11,25 de ani mai mare decât vârsta sa biologică.

Soarele afectează toate straturile pielii

În cazul unei persoane care se expune moderat la soare, semnele de îmbătrânire a pielii apar numai în stratul superior. Dar expunerea excesivă la razele ultraviolete are ca efect degradarea a cinci elemente componente ale pielii, precum epidermă, dermă, vase de sânge, glande sebacee și melanocite. În urmă cu un secol, pielea bronzată era considerată vulgară de către clasele mijlocii și superioare. Corpul era acoperit și se purtau pălării pentru a preveni bronzarea pielii. Dar după cel de-Al Doilea Război Mondial, această situație s-a schimbat. Începând cu anii '40, societatea a început să considere pielea bronzată ca fiind sănătoasă. Drept urmare, transformările în straturile profunde ale pielii sunt mult mai des întâlnite în prezent și apar la o vârstă mai mică față de cum se întâmpla înainte de anii '40.


Iar consecințele expunerii voluntare la soare sunt de natură cosmetică și medicală. Cele cosmetice includ lăsarea pielii, creșterea numărului de riduri și apariția petelor, în timp ce consecințele medicale sunt apariția mult mai frecventă a cancerului de piele de tip melanom și nonmelanom.

Pielea deschisă este cel mai puternic afectată

În cazul persoanelor cu pielea albă și foarte albă, efectele razelor ultraviolete sunt mult mai puternice și agresive. Nivelul scăzut de melanină, pigmentul care oferă culoare pielii, face ca pielea deschisă să fie vulnerabilă în fața razelor ultraviolete. Într-un 
studiu care a cumulat datele colectate pe o perioadă lungă de timp, cuprinsă între 1977 și 2014, cercetătorii au concluzionat că persoanele cu o piele mai închisă la culoare sunt mai puțin susceptibile la degradarea pielii din cauza expunerii la soare, comparativ cu persoanele care au pielea deschisă. 

Numărul ridurilor pe care le ai este corelat cu numărul total de ore de expunere solară

În cadrul unui studiu, au fost analizate două populații, una dintr-un mediu cu expunere ridicată la soare, iar cealaltă dintr-un mediu cu expunere scăzută. Cele două grupuri au fost examinate pentru stabilirea nivelului de hiperpigmentare și ridare, folosind un sistem digital video de rezoluție înaltă. Cei din grupul cu expunere ridicată la soare aveau mai multe riduri, mai multe pete pigmentare, iar cercetătorii au descoperit că numărul ridurilor era corelat cu numărul orelor de expunere la soare de-a lungul vieții.

Femeile care petrec mai puțin timp la soare arată cu până la 8 ani mai tinere decât cele care stau des la soare

Cercetătorii din Japonia au analizat pielea a 602 fete și femei cu vârste cuprinse între 5 și 65 de ani, care și-au petrecut întreaga viață fie în Kagoshima, sudul Japoniei, fie în Akita, nordul Japoniei. Folosind tehnici de măsurare digitală cu camere de înaltă rezoluție, cercetătorii le-au determinat numărul de riduri, pigmentarea tenului, textura pielii, hidratarea sau nivelul de sebum. 

Comparativ cu femeile care trăiesc în Akita, unde este mai puțin soare, femeile din Kagoshima, care se confruntă cu un nivel mai ridicat de raze UV pe an, au mai multe riduri lungi și adânci, pete pigmentare mai mari și mai multe, o textură a pielii neuniformă și pielea mai uscată. În medie, femeile cu vârsta de 40 de ani din Kagoshima au același nivel de ridare facială precum femeile de 48 de ani din Akita, o întârziere de ridare de opt ani pentru cele care trăiesc într-o zonă nordică. În ceea ce privește hiperpigmentarea pielii, întâzierea este de 16 ani.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro