De ce te trezești în timpul nopții? 5 motive
Multe persoane se trezesc în timpul nopții la aceeași oră, însă nu acordă foarte multă atenție acestui lucru. Știai că acesta poate fi, de fapt, felul prin care corpul tău încearcă să îți comunice ceva?
Medicina tradițională chineză folosește meridianele energetice pentru acupunctură. Aceste meridiane energetice sunt conectate la un sistem orar care, conform medicinei chineze antice, energizează diferite părți ale corpului. Așa că, în funcție de ora la care te trezești în timpul nopții, corpul tău ar putea experimenta anumite senzații și comunica diferite probleme fizice sau emoționale. Iată de ce te trezești în timpul nopții!Care sunt motivele pentru care te trezești în timpul nopții?
Se crede că în timpul ciclului somnului este momentul în care primim mesaje de la o putere mai mare, iar aceste mesaje ar putea evidenția chiar și detalii despre călătoria ta spirituală. Obișnuiești să te trezești la aceeași oră în fiecare noapte? Iată ce înseamnă trezitul în fiecare interval orar de-a lungul somnului din timpul nopții!
1. Între 9 și 11 P.M.
Dacă ai probleme cu somnul între aceste ore, s-ar putea să fie un semn al stresului. Aceasta este ora obișnuită de culcare pentru cei mai mulți oameni. Însă dacă ai prea multe griji sau ești prea stresat, nu vei putea să dormi între 9 și 11 P.M. Este recomandată meditația pentru a te ajuta să adormi din nou.
2. Între 11 P.M. și 1 A.M
Medicina chineză antică spune că acesta este momentul în care vezica biliară este activă. Dacă te trezești între aceste ore, poate semnifica faptul că ai parte de o dezamăgire emoțională, așa că este important să te accepți așa cum ești și să te ierți sau să îi ierți pe cei care ți-au greșit.
3. Între 1 și 3 A.M.
Meridianul energiei dintre aceste ore este conectat cu ficatul. Trezirea în acest interval orar are legătură cu furia și energia yang în exces. Pentru a reuși să adormi la loc, încearcă să bei apă rece și să meditezi.
4. Între 3 și 5 A.M.
Acest interval orar este corelat cu plămânii, dar și cu tristețea pe care o simți în viața ta de zi cu zi. Dacă te trezești în jurul acestor ore din timpul nopții, s-ar putea să fie un semn conform căreia o putere mai mare te avertizează că ceva este în neregulă în viața ta și te ghidează către un scop mai important al vieții tale. Pentru a adormi la loc, încearcă exerciții de respirație și rugăciuni.
5. Între 5 și 7 A.M.
Fluxul de energie din această perioadă a dimineții se află situat în intestinul gros. Trezirea în acest moment al ciclului somnului ar putea indica și unele blocaje emoționale. Dacă vrei să mergi înapoi la somn, încearcă să îți întinzi mușchii sau să folosești toaleta.
Corpul uman este fascinant. Dacă reușim să învățăm să observăm și să ascultăm lucrurile pe care încearcă să ni le transmită, s-ar putea să reușim să ne îmbunătățim multe dintre aspectele fizice și spirituale ale vieții noastre.