Frumuseţea ta: 7 trucuri ca să-ţi ascunzi bretonul până îţi creşte
Frumuseţe · Coafuri / 12.05.2012

Te-ai săturat de bretonul tău şi ai senzaţia că nu mai creşte? Învaţă cum să-l ascunzi şi cum să realizezi coafuri super interesante în care să-l integrezi. Iată câteva idei:

Te-ai săturat de bretonul tău şi ai senzaţia că nu mai creşte? Învaţă cum să-l ascunzi şi cum să realizezi coafuri super interesante în care să-l integrezi. Iată câteva idei:

Împletiturile, părul răsucit şi accesoriile pentru păr te ajută să maschezi cu succes bretonul până va fi suficient de lung. Iată un tutorial video care te va ajuta să realizezi şapte stiluri diferite:






1. Împarte-ţi bretonul în şuviţe şi răsuceşte fiecare şuviţă, prinzând pe parcurs şuviţe de păr mai lung. Prinde apoi la spate cele două codiţe. Obţii astfel un look interesant, care ascunde complet bretonul.



2. Ondulează-ţi părul în bucle lejere. Separă bretonul cu o cărare pe mijloc, apoi împarte fiecare jumătate în două şuviţe. Înnoadă apoi şuviţele şi fixează-le cu câte o agrafă.

3. Procedează ca la coafura anterioară, iar după ce ai realizat cele două cozi prinse din breton, strânge-ţi părul la spate cu o clamă.

4. Împarte bretonul pe orizontală (de la o ureche la alta). Lasă partea din faţă liberă şi pe cea din spate piaptăn-o de la vârfuri spre rădăcini pentru a-i oferi volum. Aplică apoi spary fixativ puternic şi lasă 10 minute. Trage partea lăsată liberă peste cea căreia i-ai dat volum şi fixează cu agrafe.


5. Dă-ţi bretonul pe spate şi apoi foloseşte agrafe pentru a-l prinde, dar astfel încât bretonul să se arcuiască şi să formeze o zonă bufantă.

6. Fă-ţi o cărare pe o parte şi fixează bretonul cu agrafe, apoi trage deasupra lui şuviţe de păr mai lungi, care să acopere agrafele.

7. Procedează ca la cofura anterioară, apoi răşuceşte o şuviţă de păr pe partea în care ţi-ai făcut cărarea. Fixeaz-o apoi la spate.

 

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro