Cristian Gog, marele câștigător de la "Românii au talent"
Divertisment · Stiri / 12.05.2012

Mentalistul a obţinut cele mai multe voturi din partea publicului şi a câştigat marele premiu de 120.000 de euro.

Mentalistul a obţinut cele mai multe voturi din partea publicului şi a câştigat marele premiu de 120.000 de euro.

Cristian Gog a întrat în scenă cu o servietă din metal şi i-a intrebat pe membrii juriului dacă ştiu ce este înăuntru. La final, spre surprinderea tuturor, Cristian avea scris răspunsul pe care urma să-l dea fiecare jurat.
Mentalistul a încercat un număr destul de riscant şi a avertizat medicul să nu intervină, chiar dacă el se va afla în pericol de moarte.

"Aş vrea să vă arăt ce se petrece în corpul meu"

, a spus concurentul, care s-a supus unui test EKG. Aparatul, care trebuia să-i înregistreze ritmul cardiac a părut că se blochează, înregistrând valori ce indică absenţa activităţii cardiace."Care sunt adevăratele noastre limite?", a întrebat Cristian Gog, înainte să deschidă servieta ce avea un cifru foarte simplu.
Înauntru se afla un plic care conţinea trei foi numerotate - pe una scria "Acte", pe a doua  - "goală", iar pe a treia - "numele câştigătorului", spre uimirea tuturor celor prezenţi. Exact asta spuseseră membrii juriului!

"E înspăimântător de talentat", a spus Mihai Petre.

Pe următoarele două locuri în finala "Românii au talent" s-au situat Mihai Petraiche şi Cristian Leana, care au impresionat publicul, telespectatorii şi juriul cu talentele lor deosebite. Mihai Petraiche a stârnit aplauzele tuturor prin dansul său robowave, în timp ce Cristian Leana a înregistrat o premieră mondială - a rezolvat trei cuburi Rubik, în condiţii inedite: a lucrat cu o singură mână, legat la ochi, în timp ce un "sabotor" îl uda cu o stropitoare sau îi arunca fulgi scoşi dintr-o pernă peste cuburi.



În finala "Românii au talent" au luptat şi Lil Motion, Vasile Godja, X-treme Brothers, Radu Ionescu, Alexe "Krem" Răzvan, Aset Crew, Loredana şi Cristian Fieraru, BarSession, Oana Lianu, Trio Zamfirescu, Gigel Frone şi No Limit.

Invitatul special al finalei "Românii au talent" a fost Razy Gogonea, românul care a făcut senzaţie cu mişcările sale la "Britain's Got Talent". Andra a încântat şi ea audienţa de la "Românii au talent" nu doar ca jurat, ci şi ca invitat special al emisiunii. Gazdele show-ului au fost Pavel Bartoş şi Smiley.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro