10 coafuri și tunsori retro care sunt din nou în tendințe
Frumuseţe · Coafuri / 24.08.2020

Cine s-ar fi gândit că părul creponat și tunsoarea „cu chică” vor fi iar la modă? Descoperă câteva stiluri pe care le consideram demodate pentru totdeauna, dar care sunt din nou în trend.

Iată ce coafuri și tunsori retro sunt din nou în tendințe:


Tunsoarea mullet



Cunoscută în țara noastră drept tunsoare cu chică, acest stil era foarte popular în anii '80, fiind alegerea principală a starurilor punk. Însă pentru câteva decenii la rând, această tunsoare a fost considerată foarte demodată și chiar urâtă, dar recent a revenit în trend, fiind adoptată de vedete și influencerițe. Zendaya sau Scarlett Johansson se numără printre starurile care au purtat acest look.

Coada înaltă în stil Barbie



Spre deosebire de coada înaltă care nu a ieșit niciodată din trend, coada în stil Barbie a fost considerată demodată o perioadă lungă de timp. Este vorba despre acea coadă foarte înaltă și bine strânsă, cu volum la bază. În mod evident, denumirea este inspirată de păpușile Barbie, care erau vândute și promovate purtând această coafură. 

Păr creponat



Părul creponat era foarte popular în rândul vedetelor la începutul anilor 2000. Numeroase persoane considerau că acest stil este lipsit de gust, deși adolescentele îl adorau și cele mai multe dintre ele aveau o placă de păr cu accesorii pentru creponare. Acum părul creponat este din nou în trend, dar într-o variantă mai delicată, ce oferă volum subtil.

Coafuri cu elastice de păr masive



Carrie Bradshaw, personajul din „Sex and the City” interpretat de actrița Sarah Jessica Parker, a spus la un moment dat că „Nicio femeie stilată nu ar purta un elastic de păr voluminos”. Este vorba despre acele elastice de păr îmbrăcate cu materiale textile colorate, pe care cele mai multe fete le foloseau în anii '90 pentru a-și prinde părul în coadă. Acest accesoriu a revenit anul acesta în tendințe, la fel ca multe alte trenduri populare în anii '90-2000. Hailey Baldwin sau Bella Hadid sunt numai două dintre vedetele care l-au inclus în coafurile lor.

Bretonul scurt



În trecut, bretonul scurt era asociat cu personajul interpretat de Jim Carrey în filmul „Dumb and Dumber” din anii '90. Dar trendurile se schimbă, iar acest look este în prezent preferat de numeroase vedete și influencerițe. 

Bob cu vârfuri întoarse



Tunsoarea bob cu vârfurile întoarse în exterior a fost considerată mult timp demodată. În prezent a revenit în tendințe și foarte multe femei au ales să poarte acest stil retro. Există numeroase variante ale tunsorii bob care sunt în trend în prezent, inclusiv bobul franțuzesc scurt, cu breton.

Coafuri cu bentiță



În trecut, coafurile cu bentiță erau considerate lipsite de gust, fiind potrivite mai mult pentru fetițe și adolescente. De câțiva ani însă bentițele au devenit accesorii trendy, la care fashionistele apelează adesea pentru a-și completa look-ul. Este vorba în special de bentițele plușate și cele de timp statement, acoperite cu catifea și decorate cu cristale, paiete sau aplicații din metal.

Părul jumătate prins



Această coafură era în trecut foarte populară în rândul fetițelor. Cu toate acestea, în prezent este o coafură feminină și sofisticată, la care apelează adesea cele mai stilate celebrități, printre care și Kate Middleton, Ducesă de Cambridge. Dacă este o coafură potrivită pentru o viitoare regină, atunci în mod sigur este potrivită și pentru orice femeie care își dorește un look clasic și sofisticat.

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro