Am această problemă de când îl cunosc pe soțul meu și niciodată nu am îndrăznit să-i spun că mă deranjează, pentru că mi-a fost jenă.

Totuși cu timpul a început să mă enerveze tot mai mult și mi se pare incredibil că am ajuns să aștept să moară maică-sa ca să nu mai am această obsesie.

Soțul meu îi cumpără cu fiecare ocazie cadouri scumpe mamei lui, chiar și surorii lui, în timp ce toate chestiile pe care mi le face mie cadou sunt de proastă calitate și ieftine, de parcă s-ar achita de o datorie fără plăcere.

Nu aș vrea să fiu înțeleasă greșit, nu țin neapărat la cadouri scumpe, din contră, mi se pare că societatea asta consumeristă a scos ce e mai rău în noi și ne înscrie fără să vrem într-o cursă a cheltuieilor fără rost. Cele mai mult cadouri sunt inutile, lucruri pe care nu le folosesc sau pe care, chiar dacă le folosesc câteodată, zac în niște dulapuri, ani de zile.

În locul unui cadou de genul ăsta aș prefera întotdeauna o cină romantică, un gest plăcut, o întâlnire cu prietenii sau chiar o vacanță. Deci nu sunt adepta acumulării cu orice preț, însă mi se pare cumva un semn al prețuirii pe care soțul meu o are față de mine, când văd că mie îmi cumpără ceva „ca să fie” iar pentru mama lui se agită zile în șir înainte și se întreabă dacă e suficient de bun și îi va plăcea.

De cele mai multe ori și eu particip la alegerea cadoului pentru mama lui, care este, se pare, cea mai importantă persoană din viața lui. Da, chiar și după ce ne-am căsătorit el tot așa consideră. Eu vin a doua la rând, probabil.  La început am acordat o atenție sporită și eu acestor căutări de cadou, văzând cât e de important pentru el. Mi-am luat rolul în serios și, de ce să nu recunosc, am găsit chiar o plăcere în a fi consiliera lui la alegerea cadoului.

Dar cu timpul, constatând că ceea ce regăsesc eu „sub brad” este ceva mai jos ca preț și calitate am început să mă retrag din procedura de alegere a cadoului pentru soacră. Mai rău mă enervam. Într-un an i-am sugerat să luăm ceva „ca să fie”, încercând în felul ăsta să-i subliniez, într-un mod subtil, cum face el cu mine. Dar s-a urzicat tot, spunându-mi că nu poate să trateze acest aspect așa de superficial, pentru că mama lui are pretenții mari și că nu vrea s-o dezamăgească.

Până și la mărțișoare este foarte pretențioasă mama lui...

Nu știu efectiv cum ar trebui să iau această chestiune, pentru că pe de-o parte mi se pare că aș fi o țață dacă i-aș reproșa faptul că-mi aduce flori gata veștede sau îmi cumpără cadouri gata făcute de alții de la supermarket, găsite la reduceri, în timp ce pentru mama lui se agită chiar să comande pe site-uri străine diverse chestii pentru care împovărează bugetul familiei. Deci mi se pare sub demnitatea mea să am această discuție cu el, să-i reproșez asta, dar, pe de altă parte, asta îmi sâcâie buna dispoziție și îmi zdruncină credința că mariajul nostru este solid și că el mă iubește.

Oare iubirea se măsoară în valoarea cadourilor pe care le primim sau nu? Pentru că în rest nu am a mă plânge de căsnicia noastră. El este un om bun și un bărbat foarte drăgăstos. Cu această excepție. Voi ce părere aveți?  

Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redactie@eva.ro.