Când ne-am cunoscut era cea mai mișto tipă din câte știam eu: deșteaptă, frumoasă, amuzantă. O plăcere să petreci timpul cu ea și niciodată înainte să ne cuplăm nu am avut vreo discuție măcar vagă despre religie, biserică și alte abureli de genul ăsta care aparțin secolului trecut.

A urmat o perioadă foarte bună pentru amândoi. Vreo doi ani în care am călătorit împreună, pentru că lucram la un proiect comun, ne-am iubit și ne-am simțit excelent. Eram iubiți, ce mai, deși mie mi-a fost greu întotdeauna să admit această etapă dintr-o relație. Recunosc că până la ea nu avusesem relații serioase. Oricum nu atât de lungi. O iubeam.

La momentul aniversării a doi ani de când eram împreună oficial am avut și prima discuție mai serioasă despre ce am putea face pe termen lung. Nu era vorba de cerut în genunchi sau alte chestii siropoase, ci pur și simplu am discutat pentru prima dată posibilitatea de a ne muta împreună și de a ne face niște planuri similare cu alea de familie tradițională.

OK, trebuie să vă mai spun că eu nu cred în Dumnezeu, nu am legături cu niciuna dintre religii și nici nu îmi doresc să am. Nu cred în „ce Dumnezeu a unit omul să nu despartă” pentru că ceea ce mă unește pe mine cu un al om sunt doar voințele noastre și dorința comună de a fi împreună. Nimic altceva.

Prin urmare am discutat și despre asta, am convenit că nu suntem religioși, deci nu avem de ce să facem o ceremonie la care să ne pretindem ce nu suntem, doar pentru că familiile sau prietenii ar vrea să ne vadă într-o astfel de postură. Dar pentru că și ea și eu ne doream copii am decis să facem totuși o căsătorie civilă, măcar din rațiuni birocratice viitoare.

Toate bune și frumoase, până când, după câteva luni de la căsătorie ea a pierdut o sarcină iar asta i-a întors pe dos complet sistemul. A început să devină alta. O persoană despre care aveam senzația că nu știu nimic. O femeie habotnică, temătoare, care nu lipsea de la nicio slujbă duminicală și nu rata niciun post. Am început să avem discuții despre asta, pentru că eu nu pricepeam ce se întâmplă. OK, mai pierd femeile sarcini, dar nu rup ușa bisericii ca să se pocăiască. Și pentru ce? Că nu a fost vina nimănui, s-a întâmplat un ghinion, mai încercăm să facem copii și fără să ne punem cenușă în cap.

Mi-a zis că nu are legătură cu mine, că sunt credințele ei și că nu ne vor afecta căsnicia. Însă eu mă simt înșelat. E ca și cum comanzi un produs și primești altul. Sau îl primești pe ăla, dar după câteva luni rulează alt program. Ce naiba, am discutat din start ce suntem fiecare și ce așteptăm de la celălalt. Ce e așa de greu pentru o femeie să spună adevărul din start? Nu ne-am fi încurcat.  

Oricum, mi-e greu să cred că religiozitatea asta a ei a fost provocată doar de pierderea sarcinii, și nu a fost măcar latentă acolo în sistemul ei de valori. Familia ei e destul de religioasă și cred că s-a lăsat influențată, iar odată ce s-a văzut măritată a considerat că nu mai are rost să se ascundă. Mi-a zis un prieten recent că există chiar un soi de prozelitism pe care-l practică anumite biserici, care își îndeamnă credincioasele să se căsătorească cu „necredincioși” și să-i convertească. Mi se pare de domeniul SF, dar oricum cam tot ce se petrece la mine acasă acum e SF. Femeia cu care sunt însurat nu mai e tipa deșteaptă pe care o iubeam, ci o tută care nu e capabilă să gândească cu capul ei în afara normelor impuse de un bărbos care habar n-are ce e între noi.

Prin urmare, da, mă gândesc serios la divorț. Doamnelor, fetelor, vă spune un om cu picioarele pe pământ și cele mai bune intenții: nu vă bateți joc de viața voastră în felul ăsta. Nu lăsați pe alții să vă dicteze cum să trăiți pentru că viața e a voastră, fiecare e responsabil pentru ea.

Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redactie@eva.ro.