S-a furat mireasa! Cred că toţi am auzit strigarea asta la o nuntă. De regulă e un obicei distractiv prin care mai spargi monotonia nunţii. În cazul nostru, furtul n-a fost la nuntă, ci după. Iar de beneficiat... n-a beneficiat nimeni.

S-a furat mireasa! Cred că toţi am auzit strigarea asta la o nuntă. De regulă e un obicei distractiv prin care mai spargi monotonia nunţii. În cazul nostru, furtul n-a fost la nuntă, ci după. Iar de beneficiat... n-a beneficiat nimeni.
 
Eu şi Cristi ne ştiam din studenţie. Plecaţi dintr-un oraş din Moldova, am făcut facultatea la Iaşi apoi am ajuns în Bucureşti să lucrăm amândoi la aceeaşi firmă. Am fost o vreme iubiţi, apoi am decis să ne căsătorim. În perioada "de probă", cum se spune la concubinajul dinaintea căsniciei, eu am avut o scurtă aventură cu patronul nostru. Un tip de aceeaşi vârstă cu noi, căsătorit, cu doi copii, era veşnic în căutare de noutăţi printre angajate şi nu numai. Cristi n-a ştiut niciodată că l-am înşelat atunci, dar aproape că nici eu nu consideram asta ca o trădare, ci mai degrabă ca o scăpare. Eram într-o zi în biroul patronului şi dintr-o discuţie în alta (eram destul de familiari unul cu celălalt), am ajuns să ne mângâiem şi să ne sărutăm. Următorul lucru a fost că am făcut-o acolo, pe birou, aproape fără să ne dăm seama cum s-a întâmplat.
 
Nu era stilul meu, nu mai făcusem asta niciodată, dar în mod straniu nici nu consideram că e ceva catastrofal. S-a întâmplat, asta e, am mers mai departe.

Abia când am decis să ne căsătorim şi patronul s-a oferit să ne năşească ar fi trebuit să-mi dau seama că nu e în regulă. Totuşi, nici nu aveam vreun motiv să-i spun lui Cristi că nu sunt de acord. M-ar fi întrebat de ce nu vreau?

Probabil amândoi ne-am gândit atunci mai degrabă la oportunitatea de a fi năşiţi de patron, la avantaje şi nu la faptul în sine, care până la urmă nu avea alte semnificaţii ritualice pentru noi.

După nuntă lucrurile între noi au stat la fel de bine. Noi întotdeauna ne-am înţeles bine, ne-am iubit, nu aveam practic motive să ne suspectăm reciproc de ceva. Din relaxarea asta s-a născurt, probabil, şi problema.

Într-o zi eram în biroul naşului, lucram la un contract, şi el mă privea insistent. Zâmbea şi mă privea fără să-mi spună ce vrea, dar era clar că vrea ceva. Apoi m-a întrebat dacă ştiu de obiceiul testării miresei de către naş, pe care noi l-am fi bifat într-o oarecare măsură, dar nu se pune, pentru că atunci când am făcut-o nu ştiam că vom fi naş şi fină.

 
Am crezut că glumeşte iniţial, dar apoi a devenit destul de serios şi chiar insistent. Nu la modul vulgar sau agresiv, dar suficient de insistent încât să-mi trezească interesul. Culmea e că deşi creierul meu spunea nu, trupul meu trăda dorinţă. Aşa că am căzut în păcat. De data asta a fost cu ghinion, pentru că în biroul patronului nu putea să intre cineva mai nepotrivit decât Cristi. Exact când era treaba în toi.

A deschis uşa, a văzut, noi am încremenit, el a făcut stânga împrejur şi dus a fost. Nu l-am mai văzut câteva zile. Ulterior am aflat că plecase din Bucureşti.
 
Când s-a întors nu a dorit să vorbim deloc despre ce s-a întâmplat, ci doar despre ce se va întâmpla: divorţul.

Patronul a refuzat să aplaneze situaţia. De fapt, nici nu avea cum, poate că ar fi fost singura persoană care n-ar fi reuşit. Mioara, soţia lui şi naşa mea, a fost singura care n-a înţeles deloc ce se întâmplase, dar niciunul din noi n-a avut curajul să-i spună. Ce rost avea să-i stricăm şi ei căsnicia?

Cristi a plecat din firmă. O vreme nu ne-am mai vorbit, apoi a fost procesul, s-a încheiat şi el a plecat înapoi în Moldova, în oraşul nostru natal.

Eu am rămas la firmă, dar nu mai am niciun fel de relaţie cu naşul. A fost un episod prostesc, dar care m-a costat tot ce aveam mai important în viaţă.

Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redacţie@eva.ro.