Exista multe cupluri care atunci cand incep sa comunice intra intr-o stare de izolare, de rupere de prezentul imediat iar acest lucru se intampla atunci cand continuturile...

Exista multe cupluri care atunci cand incep sa comunice intra intr-o stare de izolare, de rupere de prezentul imediat iar acest lucru se intampla atunci cand continuturile care sunt aduse in prim plan sunt de alt tip decat cele legate de realitatea curenta a cuplului. Formula pe care am utilizat-o ca titlu pentru acest articol este spusa intr-o prima intalnire (intalnire de contact) de un cuplu, mai precis de ea.

Formula mi-a placut in ceea ce spune ea intrucat pune fata in fata doua componente diferite - persoana cu studii, persoana in relatie. Ceea ce incearca sa spuna este ca nu exista o corelatie intre ele, ca oricate studii ai avea, ca oricat te-ai pregati, parca in problemele legaturii cu celalalt - cu o persoana semnificativa - dispar, isi pierd efectul.

Aceasta stare de izolare aparenta in care orice continut nu pare sa mai ajunga in campul psihologic al cuplului este una care se intoarce intr-o perioada in care aceste studii nu existau inca. Scoala nu te pregateste pentru a deveni sotie iar educatia iti da cateva lucruri care sunt de facut. Este adevarat, prin educatie, prin invatare, prin mentalitatea familiei tale, a mediului tau, se "predau" cateva principii - sa nu inseli/sa nu fii inselata sau, dimpotriva sa ai relatii cat mai variate cu putinta si multe altele.

Indiferent de ceea ce se petrece atunci cand cei doi se intalnesc intr-o comunicare care ii prinde, nici un continut exterior lor nu pare a avea impact. Comunicarea dintre ei devine un spatiu care pare o lume aparte. Iar cand exprim ca nimeni nu poate sa mai patrunda in acest spatiu ma refer inclusiv la copiii, televizor, amici, mediu social, etc.

De unde insa aceasta capacitate a cuplului de a se detasa si de a-si oferi un spatiu exclusiv desi nimic din jur nu pare sa indrume in acest sens? Este o intrebare inerenta. Imaginati-va (probabil ca vi s-a intamplat) ca sunteti intr-un grup de prieteni. Intr-un moment, intr-un cuplu care este prezent se declanseaza o discutie despre ceva care este al lor (cel mai simplu exemplu este unul bazat pe gelozie). Cuplul incepe parca sa vorbeasca in el despre aceste continuturi iar in timp se produce o ruptura - amandoi sunt departe de mediul grupului si sunt prinsi de subiectul respectiv.

Ce se intampla poate v-ati intreba? Un continut este activat cu siguranta si cuprinde, inunda persoana. Implicit gaseste modalitatile de a prinde pe celalalt prin ceea ce spune. Putem emite diferite ipoteze - ca celalalt este intr-o criza, ca celalalt este "luat", ca rufele se spala in familie, etc. Dar exista un aspect care pare important - comportamentul lor, cuvintele lor, tot ceea ce ei trasmit este altfel - este ceva natural, spontan, vechi, implicit. Reactiile lor sunt intr-un grad mai mare sau mai mic transmise catre celalalt si pot sa fie receptate de un observator implicat.

De cele mai multe ori intr-un cuplu, ambii parteneri isi permit sa fie mai liberi, sa se joace, sa se alinte si sa se manifeste spontan. Toate aceste jocuri par mai curand specifice copilului decat adultului care ia lucrurile in serios. De unde aceasta capacitate de a te juca, alinta? In fond - de ce la birou nu procedezi identic? De ce nu iti permiti acest comportament fata de vecinul tau, seful tau, etc.? Partenerul iti permite sa te joci si tu intri in jocul lui. Ramane intrebarea disponibilitatii pentru joc. Jocul este ceva de demult care are impact in prezent. Comportamentul jucaus nu este specific varstei tale ci este ca o intoarcere in trecutul copilariei tale.

Se spune, si toti psihologii afirma asta in diferite moduri, astfel incat a devenit un lucru banal, ca tu iti alegi sotul dupa portretul tatalui tau. Daca lucrurile ar sta chiar asa, atunci am avea o mica problema. Nimeni nu este identic cu alta persoana si prin urmare nu gasim atatia soti cati tati exista. Pe de alta parte, aceasta explicatie pare sa fie destul de simpla si intelectualista - nu esti tu de vina pentru ceea ce se intampla, ci tatal tau care era intr-un fel sau altul. Functia unei asemenea explicatii este de a ascunde ceea ce simti si asta iti permite sa stii si sa te multumesti cu ceea ce stii. Dar aceasta vorba ascunde un alt continut - o legatura intre ceea ce a fost candva in copilarie si ceea ce este in prezent.