Divorțul în 2016: tot ce trebuie să știi

Atunci când dragostea dispare sau există nepotrivire de caracter, cuplurile au la dispoziție trei variante prin care pot divorța: la notar, în fața ofițerului de stare civilă și metoda clasică, dar și cea mai folosită, în instanță. Alegerea procedurii de divorț depinde de mai mulți factori: cât de bine se înțeleg soții cu privire la aspectele divorțului, dacă există copii minori la mijloc, precum și durata mariajului.  

Deși pare simplă, soluționarea unui divorț poate fi traumatizantă și extrem de complexă, în același timp. De exemplu, în cazul unei căsătorii care a durat cel puțin 20 de ani, soțul împotriva căruia se intentează divorț poate obține despăgubiri care să compenseze dezechilibrele emoționale și sociale. De asemenea, soții pot obține divorțul și pe motiv de boală. Avocatul Titu Eugen Gheorghe face mai jos un ghid complet al divorțului în 2016: 

Divorţul la notar, la primărie sau în judecată?

1. Pe cale administrativă. Divorțul are loc în fața ofițerului de stare civilă, fiind o procedură asemănătoare celei de la momentul pronunțării căsătoriei. Marele dezavantaj al acestei modalități de divorț este faptul că nu este posibilă atunci când soții au copii minori.

2. Pe cale notarială. În acest caz, soții se prezintă în fața notarului public și îi comunică acestuia modalitatea prin care doresc soluționarea pe cale amiabilă a tuturor aspectelor privind desfacerea căsătoriei, inclusiv măsurile privind copiii minori. Așadar, în plus față de procedura de divorț pe cale administrativă, divorțul la notar are avantajul că este posibil și în cazul cuplurilor cu copii minori. Însă condiția majoră este ca soții să se înțeleagă cu privire la toate aspectele care derivă din desfacerea căsătoriei.

3. Pe calea instanței. Aceasta este calea clasică, la care apelează cele mai multe cupluri care nu reușesc să ajungă la un consens privind divorțul. La rândul său, divorțul pe calea instanței este de mai multe tipuri:

Prin acordul soților. Acest tip de divorț este dorit de cele mai multe cupluri, fiind cel mai puțin traumatizant, atât pentru parteneri, cât și pentru copii. Într-un astfel de caz, cererea de divorț poate fi introdusă în instanță de către ambii soți, printr-un mandatar comun. Cererea poate fi semnată de amândoi soți sau semnată doar de un soț și acceptată ulterior de către celălalt. Această procedură poate fi introdusă indiferent de durata căsătoriei și indiferent dacă există sau nu copii minori rezultați din căsătorie. „Ceea ce este esențial la acest tip de divorț este, pe de o parte, ca soții să fie capabili să își dea consimțământul valabil, respectiv să nu fie puși sub interdicție, iar pe de altă parte, soții să se înțeleagă cu privire la mai multe aspecte: revenirea la numele anterior, stabilirea locuinței copiilor, exercitarea autorității părintești, stabilirea unei pensii de întreținere etc.”, explică avocatul Eugen Titu Gheorghe. În cazul hotărârii de divorț prin acord, instanța va pronunța o hotărâre definitivă, în care nu se va menționa și din culpa cărui soț s-a destrămat căsătoria, fiind o variantă privată, preferată în special de către persoanele publice.
Atunci când raporturile dintre soți sunt grav vătămate. Este una dintre cele mai uzuale modalități de divorț în instanță. Sunt des întâlnite acele cazuri în care unul dintre parteneri dorește să obțină o hotărâre de divorț din culpa exclusivă a celuilalt partener – în special în cazuri de infidelitate/violență domestică/vicii/abandon de familie. „În aceste situații, partea care introduce cererea de chemare în judecată trebuie să dovedească în fața instanței faptul că raporturile dintre soți sunt grav vătămate și că, deși a încercat remedierea acestora, nu s-a reușit. Mai mult, această modalitate este des utilizată și în cazul divorțurilor cu minori, întrucât prin dovedirea culpei exclusive a soțului pârât în destrămarea căsătoriei, se dovedește, de cele mai multe ori, și faptul că este în interesul superior al copilului ca locuința acestuia să rămână la soțul reclamant, iar pensia de întreținere să fie suportată de către soțul pârât”, mai spune avocatul Titu Eugen Gheorghe. De asemenea, în situația în care căsătoria a durat cel puțin 20 de ani, soțul din vina căruia se desface mariajul poate fi obligat, la cererea soțului reclamant, la plata unor prestații compensatorii menite să compenseze dezechilibrele semnificative pe care divorțul le-ar determina în viața celui părăsit.