Dacă spune vreunul dintre aceste 15 lucruri, nu trebuie să ai încredere în el
Dragoste & Sex · Relatii / 01.03.2018

Ceea ce spune îţi va dezvălui tot ce trebuie să ştii despre tipul cu care ai de-a face. Fii atentă la vorbe!

E adevărat că faptele vorbesc mai mult decât cuvintele, dar există şi unele lucruri care odată ce sunt spuse, pot dezvălui multe despre personalitatea unui om.

Iată 15 lucruri pe care le spune şi care îţi arată că nu trebuie să ai încredere în el:

1. "Nici nu vreau să vorbesc despre asta!"
Simţi că există o barieră între tine şi viaţa personală a acelei persoane? Dacă da, atunci ar trebui să te întrebi ce minciuni se află în spatele acestora!

2. "Hai să ne căsătorim!" - dacă e spus prematur

În circumstanţele corecte, acestea sunt nişte cuvinte uimitoare. Dar unii oameni grăbesc procesul, probabil din cauza nesiguranţei, disperării sau aşteptărilor nerealiste despre ceea ce cred că e necesar pentru ca o relaţie să fie durabilă şi satisfăcătoare.

3. "De ce trebuie sî îţi explic totul ţie?"
Dacă bărbatul cu care eşti intră în defensivă sau devine sensibil atunci când îi pui întrebări simple, atunci el poate ascunde ceva.

4. "A fost doar o minciună mică şi nevinovată."

Dorinţa unei persoane de a minţi ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru oricine. Acest lucru poate spune multe despre caracterul şi sănătatea sa emoţională.

5. "Sunt plictisit."
Unii oameni au nevoie de acţiune constantă pentru a se declara mulţumiţi. Ei devin uşor agitaţi, fiind foarte greu să te relaxezi în preajma lor. În plus, o astfel de persoană se poate plictisi repede de relaţia cu tine.

6. "Poţi să îmi împrumuţi nişte bani?"
Împrumutatul banilor de la un partener e un adevărat pericol. O astfel de cerere arată faptul că persoana respectivă nu e conştiincioasă şi nu îşi gestionează bine banii. Fii deosebit de precaută mai ales dacă e vorba de o relaţie online.


7. "O, Doamne!"
Sarcasmul, chiar şi atunci când cealaltă persoană insistă că e doar o glumă, e un semnal de alarmă. Acesta indică insensibilitate şi superioritate.

8. "Poţi avea încredere în mine, pe cuvânt!"
Oamenii de încredere, de regulă, nu trebuie să spună acest lucru, ci o demonstrează prin fapte.

9. "Eu am dreptate, tu greşeşti!"
O relaţie sănătoasă devine imposibilă cu cineva care insistă că are mereu dreptate şi reacţionează defensiv la orice altă sugestie diferită de a lui.


10. "Relaţia noastră e perfectă aşa cum este. De ce am avea nevoie de un angajament?"
Unii oameni vor să le aibă pe toate: siguranţă în relaţia de cuplu, dar şi libertatea de a se întâlni cu alte persoane.

11. "Ei bine, asta a fost prostesc!"
Dacă cineva încearcă să te facă să te simţi inferioară, ia-l ca pe un semn de avertizare!

12. "Fă așa cum ți-am spus eu!"
Fereşte-te de cei care simt nevoia de a prelua controlul asupra fiecărei situaţii şi de a fi responsabil pentru faptele tale. Cu scuza că vor să îţi fie de ajutor, ei de fapt vor să îţi conducă viaţa.

13. "Cum ai putut să îmi spui asta?"
Dacă ţi se pune această întrebare atunci când ai vrut să oferi o sugestie, atunci e un semnal de alarmă. Persoanele care sunt hipersensibile la critici pot fi nesigure şi narcisiste.

14. "Cum poţi să crezi asta?"
Te vei simţi sufocată dacă partenerul tău nu îţi respectă opiniile şi credinţele.

15. "Nu te simţi norocoasă să fii cu mine?"
Unii oameni exagerează cu aroganţa, transmiţând mesajul că eşti norocoasă că te afli în prezenţa lor. O relaţie poate să prospere doar atunci când ambii parteneri se simt recunoscători şi binecuvântaţi că sunt împreună.



Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro