Ce se întâmplă cu corpul tău atunci când iubești

Relatii / 27.05.2016

Te-ai întrebat vreodată de ce îți bate inima cu putere atunci când te întâlnești cu persoana de care ești îndrăgostită?

Sau de ce ai senzația aceea de "fluturi în stomac"? În corpul nostru au loc reacții uimitoare, iar rezultatul este ceea ce numim "dragoste". Nu o putem defini foarte clar, pentru că este un sentiment amplu și misterios, dar oamenii de știință se străduiesc de mulți ani să afle ce se întâmplă de fapt în organism atunci când ne îndrăgostim. Iată ce au descoperit:

Iubirea are trei etape. Un studiu realizat la Universitatea Rutgers din Statele Unite a evidențiat faptul că există trei etape implicate în procesul de "îndrăgostire". Este vorba despre dorința sexuală, atracția și atașamentul. Fiecare etapă include diferite reacții chimice care au loc în corp, în special la nivelul creierului, iar pe lângă acestea acționează și hormonii, diferiți pentru fiecare etapă în parte.


Dorința sexuală

Dorința sexuală, prima fază a iubirii potrivit studiului menționat, este inițiată de hormonii sexuali din organism. Estrogenul și testosteronul sunt cei doi hormoni sexuali principali care declanșează senzațiile de excitare și de dorință la nivelul creierului. Iar procesul în sine de dorință sexuală este unul care are efecte benefice asupra întregului organism, reducând stresul și îmbunătățind sănătatea.

Atracția

A doua etapă în procesul de a te îndrăgosti este atracția. Se spune că senzațiile și emoțiile care apar în această etapă dau naștere celor mai frumoase momente din viața unei persoane. Este faza în care o persoană începe de fapt să simtă iubirea. Nerăbdarea și dorința de a interacționa cât mai mult cu persoana iubită dau naștere unui entuziasm exagerat și unei mici obsesii, astfel încât cel îndrăgostit nu-și mai poate lua gândul de la persoana pentru care a făcut o pasiune. La rândul său, atracția este împărțită în alte trei subetape, în funcție de substanțele care preiau controlul asupra corpului. Prima este cauzată de adrenalină și provoacă reacții care îți sunt probabil cunoscute: inima îți bate cu putere, ți se usuca gura, îți tremură mâinile, iar timpul pare să stea în loc.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro