Într-un restaurant sau bar, bărbatul va intra primul
Poate că această regulă sună bizar, având în vedere că doamnele sunt cele care intră de regulă primele în orice încăpere atunci când sunt însoţite de un bărbat. Dar când vine vorba de restaurante sau baruri, bărbatul este cel care păşeşte primul, iar motivele sunt simple: pentru a o feri pe doamna care îl însoţeşte de privirile indiscrete ale celor din interior, dar şi pentru a găsi şi a o conduce la o masă liberă pe partenera sa.
Nu vorbi şi nu râde prea tare
Discreţia a fost întotdeauna apreciată şi aşa este şi în prezent. O persoană care vorbeşte tare, râde zgomotos şi face gesturi largi, care atrag atenţia tuturor celor din jur, va fi considerată lipsită de educaţie, cu atât mai mult dacă este femeie. Evită să vorbeşti foarte tare, să gesticulezi foarte mult, mai ales la masă, şi să râzi cu gura până la urechi.
Nu pune întrebări personale
Chiar dacă îţi trec inevitabil prin minte, este de preferat să păstrezi pentru tine întrebările cu caracter personal. Poţi crea situaţii foarte jenante atunci când întrebi lucruri care nu te privesc sub nicio formă. Printre cele mai nepotrivite astfel de întrebări se numără: "Când te măriţi/însori?", "De ce nu faci copii?", "Ce salariu ai?" etc. Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de
Facebook!
„pentru a o feri pe doamna care îl însoţeşte de privirile indiscrete ale celor din interior” N-am înțeles niciodată regula asta. Ce priviri indiscrete? Intră bărbatul primul, se uită la cine-i înăuntru și cine s-ar putea uita la femeie, îi dă ăluia o pereche de palme și-l scoate afară în șuturi și după aia o invită pe femeie înăuntru? Absurd! Sau ce, dacă intră bărbatul primul, nu se mai uită nimeni la cine intră după el? Regulă de retarzi...