8 lucruri pe care bărbaţii le gândesc despre tine, dar nu le spun
În timp ce bărbaţii susţin sus şi tare că nu înteleg femeile, există suficiente acţiuni ale bărbaţilor care provoacă momente de confuzie pentru femei, le lasă cu gura căscată sau le provoacă frustrări. Iată 8 lucruri pe care bărbaţii le gândesc despre tine, dar nu le spun.
"Nu mă interesează numărul tău de telefon, îl accept ca să nu te jignesc"
Bărbaţii nu resping niciodata un număr de telefon, iar uneori chiar îl cer, fără vreo intenţie de a suna. Când decizi să îţi iei inima în dinţi şi să agăţi un bărbat care te atrage, renunţă la orice aşteptări. Dacă îi dai numărul de telefon, nu te aştepta întotdeauna să te sune. Uneori ţi-l cere doar pentru a nu te jigni.
"Te resping eu înainte să apuci dacă îmi dai impresia că te pregăteşti să faci tu asta."
Pe de-o parte bărbaţii adoră o provocare, pe de altă parte se tem de respingere. La începutul unei relaţii, atunci când observă mai multe semne ce par să indice faptul că te pregăteşti să-i dai papucii, partenerul va intra în cursă: te părăseşte el primul, ca să ramână cu "onoarea" neatinsă.
"De ce ai aşteptat atâta pentru discuţia asta?"
Când te întreabă ce ai, bărbaţii se aşteaptă să le spui şi dacă totul pare în regulă, te lasă să fierbi în suc propriu. Nu face greşeala să crezi că amânarea discuţiei până la culcare rezolvă ceva. Când începi să-i spui problema ta tocmai când se pregăteşte să adoarmă, nu te poţi aştepta să fie maxim de receptiv.
"Ai dreptate, dar nu-ţi ofer satisfacţia să auzi asta."
Orgoliul îi conduce pe mulţi bărbaţi şi chiar atunci când sunt plăcut surprinşi de puterea ta analitică vor evita să ţi-o spună, mai ales dacă i-ai luat peste picior sau i-ai cicălit excesiv. Când vezi disputele în cuplu ca pe o luptă şi te aştepţi ca învinsul să-ţi ofere un "Ai avut dreptate!", adevărata victimă a situaţiei este chiar relaţia.
"Te machiezi în exces pentru gustul meu."
Când vine vorba de haine, bărbaţii intră de obicei în două categorii: cei care te vor cât mai dezbracată, ca să fii trofeul pe care îl pot arata lumii, sau cât mai acoperită, din gelozie. Cu machiajul, situaţia este mai delicată. Dacă partenerul îţi repetă cât de bine arăţi nemachiată, probabil că nu apreciază stilul tău de machiaj şi nu ştie cum să ţi-o spună.
"Alte femei sunt mult mai sexy decât tine!"
Indiferent că o văd pe Angelina Jolie sau pe Britney Spears drept femeia ideală, bărbaţii sunt rareori convinşi că partenera lor este cea mai sexy femeie din lume. Îi poţi cuceri inima şi raţiunea, dar penisul lui va visa în continuare şi la alte femei.
"Nu vreau detalii despre ciclul tău menstrual."
Dacă te întreabă cum te simţi şi răspunsul este legat de ciclul menstrual, nu-i oferi prea multe detalii. Nu va putea să te întrerupă, de frică să nu te jignească, dar partenerul nu vrea să audă detalii despre retenţia de apă şi balonare.
"Nu mă gândesc aproape niciodată la tine când mă masturbez."
Întrebat la cine se gândeşte când se masturbează, aproape orice bărbat se va uita în ochii tăi şi te va minţi: "Doar la tine, iubito!" Masturbarea implică elemente de fantezie puternice, astfel încât este mult mai probabil că se gândeşte la Blake Lively sau la Mila Kunis. Este aceasta o minciună pe care merită să i-o reproşezi? Atâta vreme cât eşti singura lui parteneră de sex şi face eforturi pentru a te aduce la orgasm, lasă-l să viseze liniştit la cine vrea atunci când se masturbează.