3 comportamente într-o relație care pot prevesti divorțul
Specialiștii își pot da seama foarte ușor care sunt căsniciile sortite eșecului.
Unele comportamente ale partenerilor sunt adevărate semnale de alarmă și indică apariția unor probleme grave, care duc în timp la destrămarea căsniciei. Iată trei astfel de comportamente distrugătoare, potrivit specialiștilor citați de purewow.com:
Dispreț față de partener
Potrivit psihologilor, disprețul față de partener manifestat prin sarcasm, comportament răutăcios și umor agresiv este principalul element care poate indica o viitoare despărțire. Disprețul manifestat în orice formă, chiar și în glumă, este otrăvitor pentru orice relație, este de părere cercetătorul John Gottman, specialist în relații. Devine imposibil ca un cuplu să-și rezolve problemele atunci când unul dintre parteneri primește mesajul că celălalt este dezgustat de el.
O astfel de problemă se rezolvă printr-o concentrare asupra elementelor pozitive precum admirație și apreciere. Vorbiți despre amintirile voastre frumoase împreună, concentrați-vă asupra lucrurilor care v-au adus alături și asupra realizărilor voastre. Replicile răutăcioase trebuie interzise sub orice formă, pentru că duc la apariția unor sentimente negative dificil de eliminat.
Bârfirea partenerului
Nu este o tragedie să te vaiți de faptul că persoana iubită nu duce gunoiul sau nu strânge masa după ce mănâncă. Dar problemele apar atunci când îți faci obiceiul de a discuta cu alții despre ceea ce te nemulțumește la partenerul tău de viață. De fiecare dată când vorbești de rău despre persoana iubită, nu faci altceva decât să erodezi fundația pe care stă relația voastră, sunt de părere specialiștii. Creezi o imagine negativă în mintea ta pe care o amplifici de fiecare dată când îți critici partenerul în fața altora.
În acest caz, soluția este comunicarea cu persoana iubită. Cine este cel mai îndreptățit să afle ce te nemulțumește dacă nu chiar persoana alături de care îți petreci viața? Prin urmare, renunță să mai vorbești cu alții despre ceea ce nu îți place la relația și la partenerul tău, ci vorbește direct cu el, chiar dacă este dificil să abordezi subiecte delicate.
"Tratamentul prin tăcere"
Pentru cei care detestă confruntarea directă, refuzul de a comunica pare o variantă mai simplă decât cearta. Dar se pare că obiceiul de a țipa la partener în timpul unei confruntări este la fel de nociv ca obiceiul de a refuza comunicarea și a pleca pur și simplu. Iar acest comportament poate fi distrugător pentru o relație. Atunci când unul dintre soți se retrage în sine și refuză să mai comunice pentru o perioadă de timp, problemele sunt amplificate și se transformă în frustrări care îi afectează pe ambii parteneri. În unele cazuri, tratamentul prin tăcere este folosit ca o armă de unele persoane: dacă partenerul nu se comportă așa cum își doresc, refuză să-i mai vorbească timp de câteva zile. Terapeuții sunt de părere că această abordare este cât se poate de nocivă.
Pentru a evita această situație, specialiștii recomandă să iei o pauză atunci când simți că discuția se transformă în ceartă. În loc să țipi sau să refuzi comunicarea, spune-i partenerului că ai nevoie de câteva minute ca să te calmezi și apoi puteți vorbi. În acest fel veți reuși să vorbiți pe un ton care vă va ajuta să rezolvați problema inițială, nu să o amplificați.