Dalia Terret, expertă în arte marţiale, îţi arată cum te aperi în doi timpi şi trei mişcări dacă cineva te atacă cu cuţitul.
În cazul în care eşti atacat cu un cuţit, ai foarte puţin timp ca să te aperi şi atunci este vital să ştii cu ochii închişi ce ai de făcut pentru a te proteja. Ai doar câteva variante de a-ţi bloca atacatorul, iar o specialistă în autoapărare îţi arată cum să faci asta simplu, rapid şi eficient.
Timp de peste 35 de ani, Dalia Terret a studiat mai multe arte marţiale şi predă cursuri de autoapărare la Londra, împreună cu instructoarea Kelly Bunyan. Prin urmare, sfaturile lor sunt întemeiate pe o puternică experienţă în domeniu. Cele două antrenoare îşi învaţă elevii să blocheze atacurile din faţă, dar şi acţionând din lateral ori din spate, păstrând în acelaşi timp o distanţă sigură faţă de agresor.
Oamenii vin la cursuri nu doar pentru a-şi
îmbunătăţi condiţia fizică, ci şi pentru a-şi întări încrederea după ce
au fost victimele unor atacuri. Una dintre eleve s-a felicitat pentru
că a mers la antrenamente - ea a aplicat tehnicile dobândite atunci când un hoţ a vrut
să o lovească pentru a-i fura laptopul: infractorul a ajuns imediat la
pământ, pentru că tânăra nu i-a dat nicio şansă, relatează cotidianul britanic.
"E
important să te antrenezi continuu. Poţi să înveţi urmărind tehnicile
în aceste imagini video, dar trebuie să exersezi mişcările până când,
dacă situaţia o impune, reacţia ta va fi una naturală"
Într-un material video, Dalia expune câteva manevre de autoapărare care pot fi aplicate cu succes în cel mai rău scenariu posibil. În primul exemplu, femeia, care are experienţă în judo, kickboxing şi Jujitsu, arată ce trebuie să faci dacă cineva te atacă cu un cuţit. Mişcându-se perfect pentru a evita arma, antrenoarea împinge apoi braţul agresorului de lângă corpul ei.
A doua manevră prezentată îţi arată cum să te fereşti de cuţit şi să blochezi rapid braţul atacatorului, dezarmându-l.