Sexy la 41 de ani: Dita Von Teese pozează din nou în lenjerie intimă
Greu de crezut că celebra dansatoare a împlinit recent 41 de ani! Dita Von Teese arată senzațional și pozează fără rețineri în lenjerie intimă. Ea a lansat recent o colecție vintage a brandului Von Follies, inspirată de Halloween.
Îmbrăcată în lenjerie vintage, vedeta dansului burlesc, Dita este modelul perfect pentru ultima colecție a brandului Von Follies. Ea a creat această marcă anul trecut, iar produsele sunt vândute pe site-ul ASOS.com și prin intermediul rețelei Debenhams, scrie cotidianul britanic Daily Mail.
Inspirată din propria garderobă vintage - Dita colecționează lenjerie intimă încă de când avea 16 ani -, noua linie este menită să diversifice puțin gusturile femeilor în materie de lenjerie sexy, scrie ziarul citat.
Colecția este denumită AW13 Sheer Witchery include corsete din dantelă, dar și lenjerie din două piese, cu sutiene transparente.
Vedeta a pozat cu fiecare articol în parte, iar rezultatul este senzațional: vedeta pare să aibă jumătate din vârsta ei reală!
Dita Von Teese a dezvăluit că este obsedată de lenjerie. "Îmi place să fiu înconjurată mereu de lux și frumusețe. Strâng de 25 de ani lenjerie, iar acum colecția mea este uriașă. Mereu am fost fascinată de asta, când eram tânără obișnuiam să probez lenjeria mamei mele. Îmi place ceea ce este femenin și funcțional"
, a declarat ea pentru Vogue.
Pasiunea ei pentru lenjerie a ajutat-o să devină un sex simbol, dar vedeta este cunoscută și pentru show-urile în care apare aproape complet dezbrăcată. Contrar așteptărilor, ea a declarat că uneori se simte rușinată.
"Ca oricine, nu mă simt mereu încrezătoare în mine, mai am și îndoieli. Încerc să am grijă de mine și să accept lucrurile care nu-mi plac, cred că e ceva important pentru toate femeile să știe că toate avem aceste trăiri. Oricine și-ar dori să schimbe ceva, dar trebuie să înveți să accepți și aceste părți"
, a declarat ea într-un interviu pentru revista Bwatt.
Dita Von Teese este creatoarea celui mai scump corset de la Hollywood, acoperit cu cristale şi decorat cu o codiţă din pene roz, vândut în 2007 pentru 20.000 de dolari la o licitaţie anuală în interes caritabil organizată de firma de lenjerie Frederick's. De altfel, vedeta este celebră și pentru că poartă zilnic corset.
Dita Von Teese a fost căsătorită cu controversatul cântăreţ Marilyn Manson.
Considerată regina stilului burlesc şi cunoscută atât pentru senzualitatea pe care o afişează prin stilul vestimentar, senzuala actriță de cabaret a debutat în muzică în ianuarie anul acesta. Ea a apărut într-un videoclip al trupei britanice Monarchy.
Foto: Hepta / Daily Mail