Richard e un personaj foarte enigmatic. Ţie cum ţi s-a părut?
Richard vrea o a doua şansă în viaţă. A pierdut trenul relaţiei cu Alice acum câţiva ani şi, cum se întâmplă adeseori în cazul bărbaţilor, regretă un pic cam târziu asta. Când Alice e atacată şi ajunge să-şi caute fetiţa, el reapare în viaţa ei. Acest moment nefast în aparenţă se dovedeşte a fi momentul ideal. Un tip cu multe defecte, Richard vrea să repare trecutul şi e sincer şi neîndemânatic, ceea ce e interesant de jucat, ca actor. Eu cred că era mai câştigat dacă tăcea, decât spunând totul. Deci pentru a insista pe latura lui misterioasă şi pudică, am cerut să i se taie câteva replici: ceea ce e neobişnuit pentru un actor!
Ce apreciezi cel mai mult la partenera ta de joc, Alexandra Lamy?
Alexandra joacă aşa cum respiră: cu multă umanitate şi simplitate. Asta îi dă personajului ei o sinceritate reală. Se raportează bine la toate şi e flexibilă, ceea ce o face o parteneră preţioasă. A trebuit de multe ori să ne adaptăm pe platourile de filmare, dar Alexandra nu are un buton de „Oprire”, e mereu disponibilă şi dă dovadă de o energie incredibilă.