Reese Witherspoon este cu burta la gură. La propriu! Actriţa nu a dat detalii presei despre sarcina ei, dar e evident că va naşte în curând. Alături de Megan Fox şi Drew Barrymore, Reese este una dintre cele "vânate" gravide de la Hollywood.
Burta imensă n-o împiedică însă pe Reese să îşi vadă de programul său, chiar dacă acum ea trebuie să depună mai mult efort. Îmbrăcată cu o rochie neagră de satin care nu reuşea să mascheze sarcina ajunsă aproape de termen, actriţa americană a fost fotografiată de paparazzi duminică noapte, în timp ce se îndrepta spre un restaurant pentru a lua masa, alături de soţul ei, Jim Toth, şi de cei doi copii, Ava şi Deacon.
Reese şi-a prins părul blond la spate într-o codiţă, iar în picioare avea sandale negre comode, cu talpa subţire.
Actriţa aşteaptă al treilea ei copil, primul cu cel de-al doilea ei soţ, impresarul Jim Toth. Luna trecută, ea a fost internată în spital după ce a tras o sperietură cu privire la sarcina ei, însă acum totul decurge normal, iar vedeta iese fără probleme pe stradă, relatează cotidianul britanic Daily Mail.
Potrivit unei surse citate de ziarul amintit, Reese are câteva pofte neobişnuite: "Reese s-a trezit la 3 dimineaţa cu o poftă de fructe de mare, murături şi unt de arahide, toate la un loc, plus aripioare de pui la grătar cu sos picant. Ziua vrea doar banane şi iaurt de căpşuni, bea câte un litru. De obicei are grijă să urmeze o dietă sănătoasă, aşa că speră ca poftele să înceteze curând", a declarat o persoană din anturajul vedetei.
Reese Witherspoon are grijă nu doar de dietă, ci şi de cariera ei. Chiar dacă sorocul se apropie, ea a semnat deja pentru un proiect important: actriţa va juca în "Men Are From Mars, Women Are From Venus" ("Bărbaţii sunt de pe Marte, Femeile de pe Venus"), adaptarea cinematografică a best-sellerului semnat de John Gray. Producţia va fi regizată de Bryan Buckley, iar filmările vor începe în ianuarie, anunţă Daily Mail.
Reese Witherspoon şi Jim Toth, un agent de la Hollywood în vârstă de 41 de ani, s-au căsătorit în martie 2011. Cei doi au început să se întâlnească în ianuarie 2010, la scurt timp după ce Witherspoon s-a despărţit de actorul Jake Gyllenhaal, după o relaţie de trei ani.
Impresarul Jim Toth, despre care presa americană afirmă că a devenit un foarte bun tată adoptiv pentru Ava şi Deacon, nu are alţi copii.
Reese Witherspoon, câştigătoarea premiului Oscar în 2006, graţie rolului June Carter Cash din filmul "Walk the Line - Povestea lui Johnny Cash", a fost căsătorită timp de şapte ani cu actorul Ryan Phillippe, partenerul ei din "Tentaţia seducţiei/ Cruel Intentions" (1999).
Cei doi au divorţat în 2006 şi au împreună doi copii - Ava, născută în septembrie 1999, şi Deacon, născut în octombrie 2003.
Foto: Daily Mail / Hepta