Kate și William au văzut și o rază de lumină în sărăcia lucie care i-a mâhnit: o casă primitoare, renovată recent
Una dintre locuințele goale pe care cuplul le-a văzut a fost cândva un minihotel prosper, denumit Williams Inn. Acum zace în mizerie, cu pereții măzgăliți cu grafitti, cu tot felul de lucruri abandonate și azvârlite pe jos. Ducele și ducesa care era îmbrăcată într-o haină Sportmax de 1.092 de euro și încălțată cu cizme cu toc înalt, au fost rugați să fie atenți pe unde calcă, în timp ce apa picura din tavan pe podea. Este doar una dintre clădirile acaparate de interlopi pentru a fi trecute ca locuințe multiple și a încasa astfel indemnizațiile pe care legea le acordă persoanelor care trăiesc la comun în locuințe sociale.
Ducii de Cambridge l-au avut ca ghid pe Lee Burrell, directorul organizației Blackpool Housing Company care a cumpărat mai multe locuințe cu aproximativ 40.000 de lire (46.500 de euro) și le-a renovat pentru a le închiria familiilor care au nevoie de locuințe sociale. Burrell nu și-a ascuns surprinderea că William și Kate au fost realmente foarte interesați de proiectul său, ei exprimându-și îngrijorarea că oamenii s-ar putea întoarce să trăiască în condiții atât de modeste. "Erau destul de șocați. A fost un element de surpriză pentru ei că aceste proprietăți au un standard atât de scăzut", a declarat acesta.
Alan Cavill, director în cadrul consiliului local din Blackpool, a spus că William și Kate au dorit să afle ce se poate face pentru a schimba această situație. "Ducesa era evident nemulțumită de faptul că niște copii au trăit acolo - nu e un loc în care ea ar dori să vadă vreun copil", a spus el.
Cuplul a viziat și o casă renovată recent. Christina Jackson, în vârstă de 59 de ani, locuiește acolo și a povestit după ce vizita s-a încheiat: "Au spus că e o casă minunată. Erau așa de normali, chiar au înțeles. Păreau că știau cum merg lucrurile și au fost foarte înțelegători."
Ducele și ducesa s-au întâlnit și cu foști dependenți de droguri aflați în terapie care le-au spus cum este să-și reia viața.
Blackpool a fost una dintre perlele turismului britanic, dar a avut de suferit din cauza înmulțirii ofertelor de vacanțe în străinătate, notează Daily Mail.
William și Kate și-au petrecut apoi restul zilei pe faleza orașului, unde au vizitat și turnul, o emblemă locslă. Ducesa a povestit că a fost odată în Blackpool la o petrecere și s-a dat într-un roller-coaster din centrul de distracții de pe malul mării. "Sunt atâtea lucruri care le-ar plăcea mult copiilor", a spus ea. Totuși, localnicii nu sunt siguri dacă ea a vorbit serios despre o posibilă revenire în acest complex.
Foto: Hepta