Prinți și cerșetori: Kate Middleton și Prințul William au mers în cea mai săracă zonă din Anglia. Ce au văzut acolo i-a marcat

Vedete / 08.03.2019

Kate și William au fost profund afectați după ce au vizitat câteva case dărăpănate dintr-un cartier sărac din Blackpool. Dezastrul pe care l-au văzut le-a rămas în minte.

Din când în când, o ieșire din lumea rafinată a casei regale îi ajută pe fiii Prințesei Diana să păstreze legătura cu oamenii simpli, să le înțeleagă modul de viață și să-i sprijine în rezolvarea problemelor cu care se confruntă. Nimic nefiresc, nimic forțat, nimic complicat - nefiind niciodată în campanie electorală, aceste acțiuni nu pot fi bănuite de vreun interes meschin, așa cum le stă în fire așa-zișilor oameni politici de orice culoare și de orice naționalitate.


Deplasarea ducilor de Cambridge în cea mai defavorizată comunitate din Marea Britanie nu este o campanie de imagine, ci un mesaj direct transmis rechinilor imobiliari care au transformat un cartier cândva civilizat într-un "no man's land" în care domnesc sărăcia și criminalitatea: aceste străzi trebuie eliberate de mizerie și redate oamenilor care merită o viață mai bună.

Kate și William știau bine unde se duc, dar realitatea pe care au găsit-o i-a afectat profund, susțin surse citate de
Daily Mail. Un fost hotel care fusese o unitate prosperă și mai multe clădiri de apartamente zac acum abandonate, pline de mizerie, transformate în "cuiburi" de infractori.

Prințul a vorbit despre această situație într-un discurs pe care l-a rostit după sosirea în oraș, înainte de a merge să vadă clădirile și străzile degradate: "Blackpool a fost mereu unul dintre cele mai frumoase orașe de coastă din Anglia. Este faimos pentru plajele sale, pentru zonele de promenadă, pentru bulevardele lui și pentru luminile uimitoare. Dar este clar că există și o altă față a orașului pe care o vom vedea un pic azi - și n-ar trebui să încercăm să ocolim această problemă. Este demoralizant, aceste provocări se resimt foarte puternic astăzi și sunt mai presante ca oricând."


William a continuat, dovedind că este la curent cu dificultățile cu care se confruntă comunitatea locală și că îl preocupă felul în care oamenii reușesc să se descurce de pe o zi pe alta: "Șomajul rămâne la cote înalte, oamenii calificați continuă să plece mai repede decât sosesc și Blackpool a devenit un oraș de tranzit fără oportunitățile de angajare corecte. Pe lângă această cădere, problemele de sănătate mentală și cele sociale au crescut", a spus prințul.

William și Kate au vizitat casele stăpânite de mizerie în care copiii cresc la mila rechinilor imobiliari fără scrupule. Ei au fost și în Kirby Road, unde o fată de 16 ani, Sasha Marsden, a fost înjunghiată mortal cu 58 de lovituri de cuțit în 2013.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro