Wade Robson avea cinci ani când l-a cunoscut pe idolul său, în 1989
Moştenitorii lui Michael Jackson au dat săptămâna trecută în judecată HBO şi cer 100 de milioane de dolari ca daune pentru filmul documentar concentrat asupra celor doi bărbaţi care susţin că muzicianul i-a molestat sexual când erau copii, relatează Variety.

Filmul documentar "Leaving Neverland" a provocat discuţii şi înaintea proiecţiei de la Festivalul de Film de la Sundance, când s-au înregistrat mai multe ameninţări, iar acum familia lui Michael Jackson dă în judecată reţeaua de televiziune care se pregăteşte să difuzeze documentarul.


Acţiunea în justiţie are la bază o clauză dintr-un contract între Michael Jacson şi HBO. Potrivit publicaţiei Variety, reclamanţii susţin că HBO avea un contract cu Michael Jackson, semnat în 1992, pentru difuzarea concertului pe care starul l-a susţinut la Bucureşti în cadrul turneului "Dangerous". Iar contractul includea o clauză care exclude denigrarea reciprocă.

În plus, moştenitorii spun că nu au fost contactaţi niciodată de realizatorul documentarului pentru a li se oferi posibilitatea să răspundă acuzaţiilor. Reprezentanţii HBO au declarat că vor difuza "Leaving Neverland" în două părţi, pe 3 şi 4 martie.


Filmul, cu o durată de patru ore, regizat de cineastul premiat cu BAFTA Dan Reed, urmăreşte povestea lui Wade Robson şi James Safechuck, din momentul în care l-au cunoscut pe cântăreţ, aflat în culmea succesului său muzical, în anii ´80 şi la începutul anilor ´90, până în momentul în care traumele suferite în copilărie au început să se facă simţite în viaţa lor de adulţi.

În afara relatărilor făcute de cei doi, filmul reţine şi povestirile oferite de rudele bărbaţilor, dar şi vocea lui Jackson însuşi, aşa cum apare în înregistrările trimise lui Robson.


Protagoniştii documentarului au afirmat că nu au fost plătiţi să apară în film şi că nici nu se aşteaptă la vreun fel de beneficii din acest punct de vedere.

Unul dintre cei doi bărbaţi a fost chiar martorul apărării şi a semnat o declaraţie în care nega orice agresiune, în procesul din 2005, în urma căruia Jackson a fost achitat de acuzaţiile de pedofilie. Ulterior, bărbatul şi-a schimbat poziţia, încercând chiar să deschidă o acţiune în instanţă în 2013, relatează Associated Press.


Lui Michael Jackson i-au fost aduse numeroase acuzaţii de pedofilie, notează Mediafax. În 1993, Jackson a fost acuzat că a abuzat sexual un băiat în vârstă de 13 ani, Jordan Chandler. Artistul a negat acuzaţiile şi totul s-a încheiat printr-o înţelegere civilă care s-a ridicat la 23 de milioane de dolari.

În 2005, un juriu a stabilit că Jackson nu se face vinovat de molestarea sexuală a lui Gavin Arvizo, care, la momentul presupuselor fapte, avea 13 ani.

În 2013 şi 2014, după decesul lui Jackson, în 2009, au mai fost intentate două procese, de Wade Robson şi James Safechuck, care au susţinut că artistul i-a molestat sexual la începutul anilor 1990, pe când erau copii. Ambele cazuri au fost respinse în instanţă pentru că faptele au fost prescrise.

Michael Jackson a murit la vârsta de 50 de ani, pe 25 iunie 2009, în urma unei intoxicaţii grave cu propofol, un anestezic puternic utilizat în spitale, pe care starul îl folosea la domiciliu ca somnifer, cu complicitatea medicului Conrad Murray, în perioada în care artistul american se afla la Los Angeles şi efectua repetiţii intense pentru ultimul său turneu din carieră, intitulat "This Is It Tour", care ar fi trebuit să debuteze în iulie 2009 la Londra.

Medicul personal al cântăreţului, Conrad Murray, a fost găsit vinovat de omucidere involuntară şi a fost condamnat la patru ani de închisoare. El a fost eliberat în octombrie 2013, după ce a petrecut aproape doi ani în închisoare.


Foto: Hepta, Daily Mail
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro