Mihai Bendeac, viaţa trepidantă a unui comic de televiziune
Mihai Bendeac este orice, mai puţin un personaj insipid al peisajului monden românesc. Actor, realizator de emisiuni de divertisment, parodist şi, ocazional, cântăreţ, Mihai Bendeac are o viaţă trepidantă, ce nu lasă loc plictiselii, nici plafonării.
De la ziarist sportiv la actor de comedieÎnainte de a fi contaminat cu microbul actoriei, comediantul Mihai Bendeac se visa, în copilărie, "cel mai bun ziarist sportiv din Romania", potrivit propriilor spuse. Asta cel puţin până când tatăl lui i-a oferit un volum despre actorul Toma Caragiu - după o noapte în care a devorat, din scoarţă-n scoarţă, cartea primită, adolescentul Mihai Bendeac a ştiut că nu ar mai putea face nimic altceva vreodată în afară de actorie.
Aşa se face că năzbâiosul Mihai Bendeac, care punea în scenă schiţe de Caragiale pentru prieteni şi familie, a ajuns să studieze şi să "mănânce teatru pe pâine", absolvind, în 2005, cursurile Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografie.
Televiziunea, a doua mare iubire
Şi dacă actoria rămâne prima şi cea mai mare iubire a lui Mihai Bendeac, comediantul a cunoscut gustul popularităţii şi al succesului abia odată cu lansarea în televiziune. Deşi cochetase cu "sticla" din perioada "Clubului de comedie" al lui Gelu Colceag sau al "Balului de sâmbătă... vara", ambele producţii TVR, consacrarea sa a venit abia odată cu implicarea în proiectul "Mondenii" de la Prima TV.
După un rol de un real succes în serialul de parodie, Mihai Bendeac a început, în 2009, un nou capitol în televiziune, fiind pus la cârma showului de divertisment "În puii mei" de la Antena 1.
Au urmat şi alte proiecte de succes, ca "Românii au artişti" şi "iComedy". La începutul lui 2014, actorul s-a întors la "prima iubire", ca realizator al emisiunii "Jurnalul unui burlac" la postul Prima TV.
Scandalurile din viaţa unui comediant
Şi prin prisma profesiei sale, dar şi datorită unei limbi foarte ascutiţe, Mihai Bendeac a fost implicat în nenumărate scandaluri cu o varietate de vedete şi de televiziuni. Rivalitatea dintre comediant şi Şerban Huidu este poate cea mai faimoasă dintre toate, cei doi şicanându-se reciproc în mediul online de ani de zile.
Cu scandal s-a lăsat şi plecarea lui Mihai Bendeac din trustul Intact: "Colaborarea mea cu Antena, odată cu decizia de a mă retrage din formatul pe care l-am creat, a ajuns în stadiul de proces. Nu vreau să comentez mai mult. Le mulţumesc pentru colaborare, aşa cum a fost ea, şi drum bun". Ulterior, actorul, concediat atât din emsiunea "iComedy", cât şi din juriul "România dansează", a fost somat să plătească suma de 1,3 milioane de dolari, pe care, potrivit Antena 1, o datora postului TV ca urmare a nerespectării contractului încheiat cu aceasta.
Alte vedete cu care Mihai Bendeac s-a "înţepat" sau cu care s-a "războit" de-a dreptul sunt Mircea Badea, Ştefan Bănică Jr., Mirabela Dauer etc.
Iubirile din viaţa lui Mihai Bendeac
Dacă astăzi se iubeşte cu Roxana Vancea, Mihai Bendeac şi-a trecut în palmares şi alte nume cu răsunet din peisajul monden românesc. La braţul actorului de comedie au stat, în trecut, Mirela Zeţa, colega sa din serialul "Mondenii", dar şi Sore, Andreea Popescu şi Celia.
Cea din urmă a povestit că ruptura de Mihai Bendeac n-a fost urâtă, dimpotrivă: "Aveam nevoie de cineva care să fie lângă mine tot timpul. Cred ca ţine de destin. Mi-a lăsat libertate. Ne-am despărţit foarte frumos".