Frumuseţe de vedetă. Ana-Maria Barnoschi arde caloriile prin dans
Divertisment · Vedete / De Iulian Ioncea, 14.06.2014

Vedetele au mare grijă de aspectul lor fizic, însă multe ţin secrete trucurile pe care le urmează pentru a arăta atât de bine.

Simpatica Ana-Maria Barnoschi, vedetă a postului Kanal D, a acceptat să ne acorde un scurt interviu în cadrul căruia a vorbit despre trucurile ei de frumuseţe.

eva.ro: Cum reuşeşti să te menţii în formă?

Ana-Maria Barnoschi: Nu fac nimic special pentru a mă menţine în formă. Chiar dacă nu am un stil de viaţă tocmai sănătos, cred că silueta mea se datorează metabolismului care mă ajută. Desigur, foarte multe calorii le ard prin dans, pe care-l practic încă de la o vârstă fragedă.



Ai ţinut vreodată o dietă?

Până în acest moment, niciodată nu am ţinut o dietă, nici de îngrăşare, dar nici de slăbire.

Cât de des mergi la sala de fitness sau aerobic?

Nu merg la fitness şi nici la aerobic. În schimb, îmi petrec foarte multe ore în sala de dans sau pe scenă, atunci când merg în concerte cu artiştii. Pot spune că viaţa mea se învârte în jurul acestei pasiuni: dansul.

Care sunt activităţile tale fizice preferate?

Pe lângă dans, îmi place să merg cu rolele, să schiez, să înot... O altă activitate pe care mi-am descoperit-o de curând este echitaţia.



Care este cel mai nonconformist truc de înfrumuseţare pe care îl foloseşti?

Folosesc o dată pe săptămână o mască de păr pe care mi-o prepar acasă, din miere, gălbenuş de ou, vitamina A, vitamina E, ulei de măsline şi ulei de ricin. Este foarte uşor de preparat, iar rezultatele sunt cele scontate.   

Ce „regulă de aur“ ai în ceea ce priveşte îngrijirea tenului?

Indiferent de cât de obosită sunt, niciodată nu adorm machiată.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro