18
Liz Hurley nu îmbătrânește. Actrița în vârstă de 57 de ani își promovează singură colecția de costume de baie
Elizabeth „Liz” Hurley și-a impresionat fanii de pe Instagram cu o serie de fotografii în care poartă un costum de baie galben. Actrița și modelul în vârstă de 57 de ani se poate lăuda cu o formă fizică de invidiat, dar și cu faptul că pare să sfideze trecerea anilor.
Vedeta, care deține o linie de costume de baie ce îi poartă numele, publică adesea imagini în costum de baie pe rețeaua de socializare, unde este urmărită de 2,4 milioane de persoane.
Citește și: Ben Affleck și-a lăsat fiul de 10 ani la volanul unui Lamborghini, într-o parcare. Băiatul a lovit o altă mașină
Citește și: Ben Affleck și-a lăsat fiul de 10 ani la volanul unui Lamborghini, într-o parcare. Băiatul a lovit o altă mașină
Actrița a postat recent o serie de fotografii în care poartă un costum de baie galben. Ea a pozat stând sprijinită cu mâna de un zid, dar a publicat și imagine în care stă pe o bicicletă.
Fanii ei s-au arătat încântați de fotografiile sexy publicate. „Absolut superbă!”, a scris un user, în timp ce altul a adăugat „Arăți întotdeauna ca o zeiță perfectă”.
Actrița britanică a declarat că nu are de gând să renunțe prea curând la pozele în costume de baie, spunând că și-a dobândit încrederea în sine pe măsură ce a înaintat în vârstă.
Într-un interviu pentru Daily Mail, ea a dezvăluit cum se menține în formă și a recunoscut că nu își impune diete restrictive sau antrenamente dificile.
Hurley a mai spus că i se pare mai dificil în prezent să-și păstreze forma fizică, spre deosebire de anii trecuți, dar nu lasă ca schimbările care au loc la nivelul corpului să o deranjeze.
„Am o greutate cu cel puțin cinci kilograme mai mare acum decât aveam în urmă cu 20 de ani, dar nu-mi pasă”, a spus vedeta.
„Probabil mănânc mai mult acum, dar nu mănânc în oraș și beau sucuri foarte rar. Viața este prea scurtă pentru a urma diete foarte stricte”, a adăugat Liz.
„Slăbiciunea mea este untul de arahide - dacă îl am în casă, îmi bag degetele în el de fiecare dată când trec pe lângă el!”, a mărturisit starul.
Vorbind despre secretele fizicului său de invidiat, ea a adăugat: „Îmi place să lucrez în grădină și sunt foarte fericită atunci când folosesc un trimmer. Îmi plimb destul de mult câinii. Nu fac exerciții, dar cu toate astea nu stau locului prea mult timp. De fapt, mănânc destul de mult, însă foarte puțin junk food sau alimente procesate și nu beau alcool. Încerc să mănânc multe legume și nu mănânc niciodată între mese”.
Hurley are un program încărcat ocupându-se de colecția sa de costume de baie, Elizabeth Hurley Beach, și spune că nu are de gând să se oprească vreodată din a-și promova propriile creații.
„Îmi place să-mi prezint propria colecție și cred că a te simți încrezătoare și confortabilă cu corpul tău vine odată cu vârsta. Poate va veni o vreme când nu voi mai vrea să fiu model pentru costume de baie și voi alege haine largi și voluminoase. Dar în prezent încă îmi place”, spune actrița.
Fiul său, Damian, din relația cu fostul său partener, Steve Bing, i-a călcat pe urme, devenind la rândul lui model.
Actrița a dezvăluit că este foarte mândră de cariera fiului său.
„Sunt extrem de mândră de cariera de model a lui Damian. A obținut tot acest succes prin munca lui, iar eu sunt cel mai mare susținător și admirator al lui!”, a declarat Elizabeth.