9
Ben Affleck și-a lăsat fiul de 10 ani la volanul unui Lamborghini, într-o parcare. Băiatul a lovit o altă mașină
Divertisment · Vedete / 27.06.2022

Samuel, fiul în vârstă de zece ani al lui Ben Affleck, a lovit cu un Lamborghini o mașină BMW parcată.

Actorul în vârstă de 49 de ani și-a lăsat fiul la volanul mașinii de lux, în cadrul unui showroom auto.

Affleck și iubita lui, Jennifer Lopez, au vizionat mai multe mașini atunci când au returnat un Lamborghini Urus galben după un test drive. Potrivit Daily Mail, mașina valorează 225.000 de dolari.

Citește și: Liz Hurley nu îmbătrânește. Actrița în vârstă de 57 de ani își promovează singură colecția de costume de baie


Samuel, a cărei mamă este actrița Jennifer Garner, s-a urcat la volan când motorul era pornit și a dat cu spatele, lovind un BMW alb parcat.

Ben Affleck se afla în afara mașinii în acel moment, în timp ce Jennifer Lopez era în mașină, pe scaunul din spatele șoferului.

După incident, actorul din „Good Will Hunting” și-a îmbrățișat copilul și l-a asigurat că nu a produs daune.

O persoană care părea să fie un reprezentant al dealer-ului auto se afla lângă ei.


După ce vehiculele s-au lovit, Affleck s-a aplecat să verifice locul impactului, moment în care Samuel a coborât din mașină și s-a dus, la rândul său, să verifice.

Un reprezentant al actorului a declarat pentru TMZ că nicio mașină nu a fost avariată și toți cei implicați sunt în regulă.

Iar un angajat al reprezentanței auto a dezvăluit pentru TMZ că mașinile erau parcate foarte aproape una de cealaltă și că „nu a fost niciun accident”.


„Când Samuel s-a urcat în mașină, a dat în față și în spate. Avem un teren mic și mașinile sunt apropiate. Toată lumea este OK! Păreau fericiți și au continuat să se uite la mașini. Dealer-ul auto ar fi mai mult ca încântat dacă starul revine. Affleck iubește mașinile. Sperăm să se întoarcă”, a declarat un angajat pentru Post, citat de Daily Mail.

Samuel este cel mai mic copil al lui Ben Affleck cu fosta lui soție, Jennifer Garner. Ei mai au împreună două fiice - Violet, de 16 ani, și Seraphina, de 13 ani.

Cei doi actori, care s-au cunoscut în anul 2000, pe platourile de filmare ale peliculei „Pearl Harbor”, s-au îndrăgostit unul de celălalt în anul 2002, când au lucrat din nou împreună, la filmul „Daredevil”. Ei s-au căsătorit doi ani mai târziu.



În anul 2015, Affleck și Garner s-au despărțit, iar actrița din „Alias” a dezvăluit la acea vreme că erau despărțiți „de câteva luni”. Divorțul lor a fost finalizat în anul 2018.

La finalul anului trecut, Ben a fost criticat pe rețelele de socializare pentru unele declarații pe care le-a făcut despre fosta lui soție. 

Actorul a spus în emisiunea The Howard Stern Show că „probabil ar fi băut în continuare” dacă nu s-ar fi despărțit de Garner, în anul 2015, iar internauții l-au acuzat că dă vina pe fosta soție pentru alcoolismul lui.

„Probabil am fi ajuns să sărim unul la gâtul celuilalt. Eu probabil aș fi continuat să beau”, a spus Affleck despre căsnicia cu Garner.

„Un motiv pentru care am început să beau a fost acela că eram blocat. Mă gândeam 'Nu pot să plec din cauza copiilor, dar nu sunt fericit. Ce fac?'. Și ceea ce făceam era să beau o sticlă de scotch și să adorm pe canapea, ceea ce s-a dovedit a nu fi o soluție”, a declarat actorul.


„În cele din urmă am încercat, am încercat și iar am încercat pentru copii, dar amândoi am simțit că nu acesta este modelul de căsnicie pe care copiii noștri să-l vadă”, a adăugat starul.

Ben și-a refăcut relația cu Jennifer Lopez, în vârstă de 52 de ani, cu care a mai fost logodit și de care s-a despărțit în ianuarie 2004. Ei s-au logodit din nou în luna aprilie a acestui an.

Foto: Hepta; X17online.com
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro