Junk food şi tutun: Prima apariţie a lui Macaulay Culkin după farsa care anunţa că a murit

Vedete / 19.11.2014

Fostul "copil-minune" de la Hollywood dovedeşte încă o dată că trăieşte bine-merci, în ciuda zvonurilor care susţin că e pe moarte din cauza stilului de viaţă nesănătos.

Pe 7 noiembrie, internetul "fierbea" după răspândirea veştii morţii lui Macaulay Culkin, care a fost găsit fără suflare în apartamentul său din New York. Evident, a fost din nou o păcăleală. Cine mai ştie a câta? Periodic, cel puţin o dată pe an, cineva lansează ştirea falsă despre decesul fostului actor, iar lumea citeşte să vadă dacă e sau nu adevărat.

Zvonurile funebre speculează, de fapt, informaţiile mai vechi despre sănătatea şubredă a fostului actor care, se ştie, nu duce o viaţă liniştită, dimpotrivă. Cu toate acestea, Macaulay Culkin trăieşte fără griji, dovadă prima sa apariţie după cea mai recentă farsă.


Protagonistul din seria "Singur acasă" a urcat sâmbătă pe scenă, într-un club din Los Angeles, împreună cu membrii trupei sale, The Pizza Underground. Starul în vârstă de 34 de ani s-a prezentat la locul faptei cu un meniu de la fast-food într-o mână şi cu o ţigară în cealaltă. Cu părul lung prins într-un mic coc, relaxat, gata de recital, Macaulay purta ochelari de soare deşi era întuneric. El era îmbrăcat cu o bluză albă şi un sacou negru, pantaloni skinny negri, iar în picioare avea ghete maron.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro